Mi-aduc aminte că te știu
Demult din alte timpuri
E prea devreme, deși-i târziu
Sunt ani de... anotimpuri.
 
Azi iarăși a venit grăbit
Un anotimp în al meu gând,
M-așez la masă poleit
De anii ce-au trecut pe rând.
 
E Ziua Ta în calendar
Și-aș vrea mereu să fie-așa,
Iubirea mea să-ți dau în dar
Ca roșul florii
de lalea.

 

 

~ de Lenuța Onofraș ~