APE VII

 

de Judy Beebe

Traducere de Monika Szavai © http://www.lucratorul-in-lumina.com

 

 

Această informaţie se referă la LINIŞTITELE APE VII din interiorul corpului nostru, al pământului şi al universului.

 

Ceea ce urmează este o activare individuală pentru toţi cei care vreţi să deveniţi Lucrători în Lumină. Înainte de a activa acest instrument puternic, vă rog să înţelegeţi că acesta este NOUL BOTEZ. Până acum am experimentat totul dintr-o perspectivă exterioară, dar acum trebuie să facem, să spunem şi să interiorizăm puterea adevărului lui Dumnezeu. Trebuie să devenim vasele umane sacre ale apelor vii ale lui Dumnezeu, oferind apa din izvorul nostru tuturor celor însetaţi de adevărul lor interior. Aşa cum Ioan Botezătorul a folosit apa în exterior, noi vom acoperi lumea, distribuind noul botez interior, din propriul nostru vas neseparat (nedivizat) de ape vii ale lui Dumnezeu, o apă neseparată ce va aduce laolaltă separatismul din toate apele noastre individuale, din pământul nostru şi din universul nostru.

 

Fiecare are tot ceea ce îi este necesar pentru a activa acest instrument puternic de vindecare. Nu aveţi nevoie de un guru. Nu aveţi nevoie de vreun echipament special. Nu aveţi nevoie nici chiar să înţelegeţi ceea ce se întâmplă, pentru că se va întâmpla. Singura voastră obligaţie este să LĂSAŢI SĂ SE ÎNTÂMPLE.

 

Bine, haideţi să începem.

 

Aveţi nevoie de un vas cu apă. Acest vas poate fi un degetar sau un ulcior. Nu are importanţă. Cantitatea de apă nu este importantă. Luaţi acest vas în mâinile voastre şi spuneţi cu voce tare:

 

 

Această apă va hrăni

Fântâna din interiorul meu,

aducând laolaltă toate apele de deasupra şi de dedesubt,

într-o glorioasă fântână a

Iubirii Sfinte a lui Dumnezeu!

 

 

Beţi apa şi vizualizaţi cum corpul vostru se umple cu apă, de la picioare şi până la cap. Când apa ajunge la cap, începe să se reverse şi să cadă peste tot în jurul vostru, pe duşumea. Acum vizualizaţi apa urcând spre centrul vostru, ca un singur şuvoi. Pe măsură ce această apă începe să urce şi ajunge la inimă, ajunge la potirul inimii (SFÂNTUL GRAAL) şi începe să inunde corpul cu Apele Vii, care pot proveni doar din izvorul lui DUMNEZEU.

 

Faceţi acest lucru timp de şase zile şi fiţi pregătiţi pentru o activare si o acordare puternică în interiorul vostru.

 

Pentru cei care aţi fost meniţi să fiţi vindecători, următorul pas este să mergeţi şi să daţi această apă la toţi cei care vă simţiţi înclinaţi să o daţi. Ca vindecător al Apelor Vii aveţi nevoie de pasul următor.

 

Ceea ce urmează trebuie spus de către cel care răspândeşte vindecarea, după ce apele separate din interiorul său s-au adunat. Din fântâna acestuia apele vor fi atunci împărtăşite cu oamenii, cu planeta şi cu universul.

 

 

 

 

 

Această apă va vindeca pe

________________(nume)

Din Fântâna aflată în interiorul meu şi al Lor,

Noi suntem de acord să inundăm pământul

Făcut de Dumnezeu, cu

Lumina apelor neseparate.

 

 

Lumina electrică din această apă

Va curăţa complet Spiritul şi

Va unifica apele din interiorul acestui trup.

Fântânile acestui trup vor hrăni atunci

Locul ascuns şi

Vor inunda întreaga casă

Făcută de Dumnezeu.

 

Aşa să fie!

 

 

 

Dacă doriţi să vindecaţi pe cineva, spuneţi a doua parte a vindecării, după care rugaţi persona care are nevoie de vindecare să spună prima parte a vindecării timp de şase zile. Spunând a doua parte a vindecării, intenţia voastră intensifică experienţa lor cu apele vindecătoare şi atunci ei vor bea pentru totdeauna din cupa voastră.

 

Dacă sunteţi bolnavi, sau dacă ştiţi pe alţii care sunt, aceasta este MAGIA, aceasta este vindecarea clară pe care a căutat-o lumea.

 

 

Traducere copyright © Monika Szavai. Toate drepturile rezervate.