Orgon

Discuţii pe teme de astrologie, numerologie, etc.

Orgon

Mesajde Thor29 » Mie, Sep 24 2008 9:06 am

Ce stiti despre acest subiect?


DISPOZITIVUL ORGONIC

Adresa acestui articol original AIM este http://roaim.co.nr/?a=articles&p=89

O urmare firească

Tema nocivităţii microundelor "dăruite" prin tehnologia GSM, abordată de Active information Media în Cât costă viaţa ta?, a reuşit să-şi facă loc şi la TVR, odată cu difuzarea, în luna decembrie 2005, a unui reportaj în două părţi, în cadrul emisiunii "Ochiul magic". Lăcomia şi indiferenţa companiilor de telefonie mobilă pentru sănătatea publică a fost evidenţiată exemplar. Dar nu putem face nimic pentru a îndrepta lucrurile?

Informaţia este adevărata comoară

Ceea ce se cunoaşte în Statele Unite despre efectele nefaste ale tehnologiilor moderne (microunde, electromagnetism, emisii nucleare, etc) asupra planetei noastre nu este deloc promovat în Romania. Şi de ce ar fi? Doar aici, ca şi aproape peste tot în lume, dictează legea banului. Sfârşitul anului 2005 a consemnat premiera AIM în această privinţă. Trebuie să spunem că EXISTĂ metode SIMPLE, la îndemâna tuturor, pentru a contracara toxicitatea acestor tehnologii otrăvitoare.

Planeta noastră este un sistem complex care dispune de toate mijloacele pentru a-şi avea singur de grijă. Planeta este cea care efectiv susţine viaţa, dar nu numai prin asigurarea condiţiilor fizice şi chimice pe care le cunoaştem (sau le putem intui) cu toţii. Aşa cum există un înveliş planetar care este format din aerul necesar vieţii (atmosfera), aşa cum există şi un înveliş format din câmpul magnetic (numit magnetosferă), tot aşa există un înveliş mult mai "discret", mai fin, şi care înglobează întreaga planetă. Scopul acestui înveliş este acela de a susţine procesele vitale intime, care scapă atenţiei omului obişnuit. Energia corespunzătoare pentru acest înveliş este numită orgon.

Situaţia actuală

Lumea noastră este compusă din elemente de susţinere care se întrepătrund reciproc. Luaţi doar exemplul atmosferei şi magnetosferei planetei. Ele coexistă în acelaşi spaţiu, în acelaşi timp. Diferă doar planul de manifestare pentru fiecare, sau nivelul de vibraţie. Spun nivel de vibraţie, pentru că orice atom sau radiaţie are o anumită frecvenţă de vibraţie, aşa cum a demonstrat Einstein. Nu trebuie să fii geniu ca să întelegi asta.

Simplitatea vieţii de pe planeta noastră este uimitoare: sădeşti o sămânţă în pământ, adaugi puţina apă şi, în timp, va apare o plantă care înfloreşte şi rodeşte oferindu-ne un fruct cu care noi, oamenii, ne hranim trupul. Oamenii, prin lăcomia şi frica lor, complică însă lucrurile. În aceste momente, dacă ai pune într-o cutie toate gândurile tale negative şi rău intenţionate, şi în alta pe cele pozitive şi cu bune intenţii, una dintre aceste cutii ar fi arhiplină, iar cealaltă ar fi aproape goală. Nu mai e nevoie să spunem care.

Daca am putea schimba inimile şi voinţa oamenilor astfel ca intenţiile pozitive să le depăşească pe cele negative, atunci lumea s-ar schimba. Imaginea unor oameni bine intenţionaţi, încărcaţi cu gânduri bune, pozitive, şi care "dăruiesc" aceste gânduri înspre locurile în care lipseste asta, este o imagine plăcută. Pe măsură ce progresăm în a înţelege lumea, descoperim că intenţia este una din cele mai puternice forţe.

Scurtă definiţie

Ce este orgonul? Este o energie naturală, care purifică, vindecă viaţa în toate aspectele ei, este o sursă de energie pozitivă. Relativ necunoscută, folosirea orgonului este o modalitate naturală şi ieftină pentru a contrabalansa efectele dezastruoase ale energiilor artificiale răspândite cu atâta uşurinţă de om. Orgonul neutralizează efectele microundelor, ale radiaţiilor electromagnetice, ale câmpurilor magnetice dizarmonioase, ale radiaţiilor nucleare emise de centralele atomice.

Efectele orgonului

Mulţi dintre cei care "lucrează" cu orgon confirmă efecte absolut spectaculoase asupra ecosistemului local, atât în ce priveşte microclimatul, cât şi viaţa în aspectele ei mai evidente. Furtuni eminente sunt disipate miraculos, plantele cresc mai "fericite" (şi asta se vede cu ochiul liber), animalele sunt mai binevoitoare (chiar şi cele de companie care sunt mai "rupte" de mediul natural), iar oamenii conştientizează o stare generală şi evidentă de bine, de armonie, sunt plini de viaţă.

Orgonul are capacitatea de a ne pune în acord, în rezonanţă, cu sursa vieţii. Orgonul, ca sursă a armoniei generale, îndepărtează gândurile întunecate şi creează condiţiile propice manifestării celor pozitive, luminoase, bune. Mulţi dintre cei care spun că au puteri paranormale relatează adesea că entităţile negative, demonii nu se simt deloc bine în preajma unui dispozitiv orgonic şi dispar aproape instantaneu.

Cele mai multe folosiri ale orgonului sunt în domeniul neutralizării efectelor microundelor (atât de la telefoanele mobile cât şi de la celebrele "turnuri" şi antene care emit microunde), dar şi în domeniul restabilirii armoniei microclimatiului "deranjat" anterior prin mijloace de război climatic.

Descoperitorul orgonului

Dar, până să vedem cum se poate produce un dispozitiv orgonic, vom arăta cum se generează orgon. Inventatorul sau descoperitorul orgonului este celebrul Wilhelm Reich care a spus că "iubirea, munca şi cunoaşterea sunt sursele vieţii noastre, şi ar trebui să o guverneze".

Americanul de origine austriacă s-a născut la 24 martie 1897 şi a murit la 3 noiembrie 1957 în condiţii revoltătoare. Psihiatru, psihanalist şi autor a mai multor cărţi, Reich a fost discipolul lui Sigmund Freud. Dar, aşa cum celebrul filozof grec Socrates a fost declarat criminal de către autorităţile Greciei antice, la fel şi Wilhelm Reich a murit într-o închisoare federală americană pentru o acuzaţie care astăzi ar stârni râsul oricărui om. Viaţa însa nu poate fi subiect de glumă.

În anul 1930, Reich a anunţat că a descoperit o nouă energie pe care el a numit-o orgon, şi care pătrundea intim atât atmosfera cât şi toate făpturile vii de pe planetă. A construit dispozitive numite acumulatori orgonici care puteau fi folosite pentru a trata bolile precum cancerul. Părerile sale nu erau însă împărtăşite de comunitatea ştiinţifică a momentului.

Întreaga viaţă a lui Reich a fost una neconvenţionala, după cum s-a descoperit. Reich nu a acceptat compromisul şi pentru asta a plătit cu viaţa. El a fost un om obişnuit, direct, simplu, deschis şi natural, un adevărat om de ştiinţă. Toate descoperirile şi intenţiile lui au fost raportate în mod onest agenţiilor guvernamentale responsabile, iar el se aştepta să coopereze direct şi nemijlocit cu aceste agenţii.

Era un adevărat copil al naturii, niciodată prins în vârtejul civilizaţiei patriarhale. Putea fi la fel de blând ca o adiere de vară sau la fel de neînduplecat ca un trăznet. Era încrezator ca un copil, şi totuşi vedea imediat cel mai fin complot. Avea darul de a face să-ţi doreşti lărgirea orizontului propriu de cunoaştere, dincolo de viaţa îngustă de zi cu zi.

În 1933, când a publicat cartea "Psihologia de masă a fascismului" care a fost interzisă de nazişti, a realizat că este în pericol. În această carte el denunţă comunismul ca fiind "Fascismul Roşu". În 1939 s-a mutat în Statele Unite.

În anul 1940 Wilhelm Reich a construit acumulatori orgonici sub forma unor cutii, pentru a concentra orgonul. Unele dintre acestea erau pentru animale de laborator, altele erau destul de mari pentru ca un om să stea aşezat în interiorul lor. El spunea că orgonul este o energie cosmică primordială, de culoare albastră, care este prezentă pretutindeni şi care influenţează direct procesele atmosferice de climă, culoarea cerului, gravitaţia, formarea galaxiilor şi a planetelor şi exprimarea biologică a emoţiilor şi sexualităţii.

Acumulatorul orgonic realizat de Reich este compus din straturi alternative de material metalic şi material izolator şi arată ca un imens condensator (capacitor). El a mai construit şi un "tun de nori" cu care împrăştia norii. Energia orgonică este o forţă naturală cu entropie negativă care are rol determinant în organizarea şi concentrarea materiei.

Conform lui Reich, boala este cauzată de blocarea sau deteriorarea energiei orgonice din corpul uman. A pus la punct cateva dispozitive cu care a realizat experimental tratamente cu orgon. Efectele observate includeau fortificarea sistemului imunitar (chiar până la distrugerea unor tumori), dar Reich a ezitat să declare că aceasta era o metodă de vindecare. Dispozitivele orgonice au fost testate pe şoareci de laborator bolnavi de cancer, pe plante, iar rezultatele au demonstrat că nu este vorba deloc de un efect "placebo". Reich avea conştiinţa că a dezvăluit omenirii o mare teorie unificată a sănătăţii fizice şi mentale.

În anul 1947, ca urmare a unor articole despre orgon publicate în "The new republic" şi "Harpers", Administraţia Medicamentelor şi Alimentelor (FDA) din Statele Unite a început o investigaţie pe această temă şi a obţinut interzicerea practicării metodei ca tratament medical. Acuzat ulterior de încălcarea interdicţiei legale prin practicarea în continuare a metodei, Reich a dorit să se apere singur în instanţă. A pierdut procesul şi a fost trimis doi ani la închisoare.

În august 1956, mai multe tone de publicaţii despre orgon au fost arse de FDA. Nu, nu era Evul Mediu! Şi totuşi, se întampla! Wilhelm Reich moare în închisoare în urma unui infarct, cu o zi înainte de a fi eliberat condiţionat.

Detalii despre orgon

Energia orgonică este energia primordială a vieţii: este acea forţă vitală fundamentală care este cunoscută de cei care au un strâns contact cu natura, este CHI (energia vitală) din tradiţia chineză, este PRANA din tradiţia hindusă. Numeroase aplicaţii tradiţionale, străvechi folosesc orgonul: acupunctura, presopunctura, exerciţiile tradiţionale chinezeşti, posturile corporale (asana) şi tehnicile de respiraţie (pranayama) hinduse.

Reich a identificat ştiinţific proprietăţile şi caracteristicile energiei orgonice: umple spaţiul de pretutindeni, este lipsit de masă, pătrunde prin materie, vibrează continuu, este observabilă şi măsurabilă. Orgonul are o mare afinitate pentru apă, şi se acumulează uşor în organismul uman prin alimente, apă, respiraţie şi prin piele. Orgonul are entropie negativă, adică tinde să se acumuleze, şi nu să se disipe.

Atunci când campul energetic (aura) unei persoane vine în contact cu cel al unui dispoztiv orgonic, cele două câmpuri devin simultan mai intense producând un efect de multiplicare (şi nu de simplă adunare) care este numit "aprindere". Reich a descoperit că această "încărcare" orgonică este benefică sistemelor vii (plante, animale, oameni): ajută la întărirea sistemului imunitar, îmbunătăţirea circulaţiei, încarcă fiinţa cu energie pozitivă şi armonioasă.

Cercetările au aratat că dispozitivele orgonice stimulează sistemul nervos parasimpatic, induce relaxare şi o senzaţie de expansiune blândă. Acumulatorul orgonic concentrează energia orgonică şi ajută corpul să se ajute singur. Orgonul nu este deloc străin corpului uman. Orgonul din atmosferă este doar o altă formă a energiei orgonice prezentă în corp. De altfel, ştiinţa milenară yoga îşi bazează o întreaga ramură pe exerciţiile de respiraţie conştientă, în acest caz fiind acum evident că se foloseşte orgonul atmosferic.

Acumulatorul orgonic

Combinarea unor materiale organice (lemn, bumbac, răşini, etc) cu metale formează o matrice care are capacitatea de a atrage şi concentra orgonul, aşa cum au demonstrat cercetările lui Wilhelm Reich. Cartea sa, "Biopatia cancerului", cuprinde suficiente detalii privind energia orgonică şi impactul acesteia asupra proceselor vitale perturbate (bolile) din corpul uman.

Adăugarea unui cristal natural în această matrice va intensifica procesul de acumulare orgonică. Don Croft (http://www.educate-yourself.org/dc/) spune că o combinare de metal şi răşină formează un material numit "orgonit". Împreuna cu soţia sa, Carol, au descoperit că aceste dispozitive formate din cristale şi orgonit au capacitatea de a transforma energia orgonică dezorganizată de procedeele artificiale folosite pe larg de om (microunde, electromagnetism, radiaţii nucleare, gânduri negative), în orgon pur, pozitiv.

Carol Croft poate vedea câmpul auric subtil. Atunci când Don a realizat primul dispozitiv orgonic format din orgonit şi cristale, Carol a văzut cum aura soţului ei s-a expansionat. De asemenea, când au aşezat un generator de orgon în apropierea unei centrale electrice nucleare, Carol a observat cum imensul camp de orgon deteriorat din jurul centralei (care este prezent în jurul oricărei centrale nucleare) a fost redus spectaculos.

Don Croft a realizat apoi un dispozitiv orgonic numit HHG pentru a neutraliza câmpul orgonic dezorganizat prezent atât în jurul celebrelor antene şi turnuri de microunde folosite de tehnologia telefoniei mobile, cât şi în imediata apropiere a centralelor nucleare şi a locaţiilor cunoscute în care se practică ritualuri satanice. O variantă ceva mai mică a acestor dispozitive numită "Tower Buster" este folosita pentru a neutraliza orgonul "murdarit" din jurul antenelor de emisie de microunde, cu condiţia ca să se afle la cel mult 400 m de antenă.

În afară de reducerea câmpului orgonic deteriorat, dispozitivele orgonice pot fi folosite şi în alte scopuri. Multe persoane au sesizat efecte emoţionale pozitive atunci când au folost un asemenea dispozitiv. Tendinţele şi gândurile negative dispar, iar cei care aveau insomnie au beneficiat de un somn odihnitor atunci când au aşezat un dispozitiv orgonic în dormitor.

A fost observată o creştere mai viguroasă a plantelor în vecinătatea unui astfel de dispozitiv. Există şi câteva fotografii Kirlian (care arată aura invizibilă cu ochiul liber) a unui astfel de HHG în care se vede un imens clopot auric de culoare albastră ce înconjoară dispozitivul. Prezenţa unui astfel de dispozitiv la servici face ca echipa să devină mai prietenoasă şi mai puţin agitată.

Un început bun

Daca te-ai hotărât să experimentezi cu un astfel de dispozitiv orgonic, vei descoperi vindecări miraculoase şi efecte de armonizare evidente. Această modalitate de acţiune este în întregime naturală. Vei cunoaşte direct efectele orgonului asupra ta, a familiei tale şi a prietenilor. Vei constata cum îţi va transforma miraculos gândurile negre şi temerile zilnice în intuiţii şi aşteptări pozitive, în sentimente înălţătoare şi pure. Iar plantele, apa şi animalele de casă vor deveni pur si simplu mai vii.

Şi, la un anumit moment, vei dori să împarţi acest cadou cu ceilalţi.

Pentru că, într-adevăr, acesta este un cadou. Un cadou de viaţă, o viaţă de care nu ai beneficiat datorită acelor forţe şi intenţii negative, care nu doresc ca tu să fii ceea ce ai putea fi. Dispozitivele orgonice nu îţi dau viaţă, ci îţi înapoiază viaţa care ţi-a fost furată.

Această viata ţi-a fost furată prin sugestii subliminale, hipnotice inserate la radio, televiziune, şi chiar prin aerul pe care-l respiri, datorită prezenţei tehnologiilor dizarmonioase, artificiale, ne-naturale (microunde, radiaţii nucleare şi electromagnetice). Senzaţia inconfundabilă a unei vieţi pline ţi-a fost furată de prezenţa zahărului rafinat şi a aditivilor chimici în alimentele de zi cu zi, de minciunile spuse continuu care ne "otrăvesc" mintea şi sufletul, de cărţile de istorie falsă scrise de falşi învăţători.

Când primeşti acest cadou al orgonului, lucrurile îşi arată adevarata înfăţişare: atât cele frumoase, cât şi cele urâte. Pe masură ce săptămânile trec şi mediul înconjurător din imediata apropiere se reface şi revine la ceea ce ar fi trebuit să fie dintotdeauna, vei realiza foarte clar adevărata dimensiune a complotului împotriva condiţiei umane. Şi atunci, ceva se va întâmpla în interiorul tău.

Ştii să deosebeşti binele de rău, iar acest sentiment, care a fost îngropat ani de zile de egoismul şi frica exacerbată, îţi va fi de acum un ghid infailibil. Conştiinţa din interiorul tău strigă acum să dăruiesti la rândul tău acest cadou pe care l-ai primit. Pentru că fericirea de unul singur nu este fericire. Pentru că putem fi fericiţi cu toţii, împreună!

Instrucţiuni de realizare

Dispozitivele orgonice numite HHG pot fi construite de către oricine foarte uşor şi sunt ieftine. Necesarul de materiale este următorul: o găletuşă de plastic în care veţi aşeza un cilindru de hârtie rezistentă, de cel puţin 10 cm înălţime (poate fi folosită cu succes o găletuşă de iaurt - căutaţi în orice supermarket), bandă adezivă tip "scotch" de 5 cm lăţime (pentru a preveni scurgerea răşinii din cilindru), 2 ceşti de pilitură (răzuitură) metalică sau "fulgi" metalici (atelierele de reparaţii care lucrează cu metale sunt pline de astfel de deşeuri - şpan) sau orice alte mici bucăţele de metal (cel mai indicat este cuprul), două ceşti de răşină epoxy sau poliesterică şi 5 cristale de cuarţ de 3 - 4 cm fiecare.

Într-o cameră foarte bine ventilată amestecaţi răşina conform instrucţiunilor specifice tipului folosit (care se găsesc pe eticheta recipientului cumpărat). Asezaţi cilindrul de carton sau hârtie (la care aţi pus şi un capac tot de carton, lipit cu bandă adezivă) în găletuşa de plastic, pentru a nu curge răşina direct pe jos. Presăraţi cât mai omogen pilitura sau fulgii metalici în această cutie de carton, suficient de mult pentru ca unul dintre cristale să poată fi aşezat vertical în această pilitură şi să rămână stabil.

După ce aţi aşezat astfel unul dintre cristale, adăugaţi din nou suficient de mulţi fulgi metalici pentru a-l acoperi complet şi adăugaţi apoi suficientă răşină doar cât pentru a acoperi totul (şi nu exageraţi). Aşezaţi apoi celelalte patru cristale orizontal, în formă de cruce astfel ca primul cristal (cel aşezat vertical) să fie în centrul crucii.

Presăraţi fulgii metalici pentru a acoperi aceste patru cristale şi apoi adăugaţi răşina. Nivelaţi totul, adăugaţi ce a mai ramas din fulgii metalici şi rasină. Aşteptaţi apoi suficient timp pentru a se întări răşina (depinde de tipul de răşină folosit, în general câteva ore).

Există şi alte "rafinamente" care pot fi folosite: o spirală de cupru de diverse forme, marcarea crucii de cristale pe exteriorul dispozitivului astfel ca acesta să poata fi orientat (în folosire) după punctele cardinale, sau diverse finisaje estetice care pot face din acest HHG o adevărată operă de artă.

O altă reţetă de fabricare permite folosirea mai multor cristale mici. Necesarul de materiale este: o spirală de cupru în care se poate poziţiona unul dintre cristale, câteva cristale mici de 3 - 5 cm lungime, şi răşină epoxidică. De notat că răşina epoxidică are de obicei două componente care se amestecă pentru a se întări. Procesul de întărire începe la scurt timp astfel că trebuie să acţionati rapid.

Ca suport pentru turnarea răşinii se folosesc adesea diverse forme speciale pentru şarlotă, cremă sau îngheţată. Acestea se ung înainte cu ulei pentru că altfel dispozitivul orgonic nu mai poate fi scos din forma (suportul) în care a fost turnat, odată întărită răşina. Niciodată nu se folosesc forme de plastic pentru că răşina interacţionează chimic cu materialul plastic şi compromiteţi totul.

Dispozitivul orgonic poate avea orice formă doriţi, dar cele mai indicate sunt cele simetrice, armonioase: cilindru, con, trunchi de con, piramida, cub, etc.

Pentru cei care doresc să cumpere astfel de dispozitive, există numeroase oferte, însă majoritatea se află în Statele Unite. Un exemplu este http://www.orgoneblasters.com. Pentru orice alte detalii, folosiţi Google şi termenul ORGONE.
Avatar utilizator
Thor29
 
Mesaje: 4
Membru din: Mie, Oct 24 2007 10:04 pm

Mesajde DARA » Mar, Aug 24 2010 8:47 pm

Dragi prieteni, in randurile ce urmeaza doresc sa va prezint si eu un material deosebit privind orgonul, de care multi ati auzit de ceva timp, dupa cum se vede. In randurile ce urmeaza va voi povesti din experientele personale cat si din cele ale prietenilor, privind folosirea orgonului, unele constatari, concluzii, sfaturi si propuneri.


CONSTATARI PERSONALE PRIVIND UTILIZAREA ORGONULUI

– Revigorarea plantelor de apartament.

Asezarea cate unui orgon de dimensiunea unei lumanari gen “pastila” (ca in foto):

Imagine

in cele patru colturi ale camerei produce o energie deosebita. Astfel a constatat un prieten de al meu ca, dupa trei zile frunzele plantelor din apartamentul sau erau mai mari, mai lucioase iar culorile mult mai intense, debordand de sanatate. In timp, s-au indesit formand o “jungla” in miniatura, astfel ca a trebuit sa mai daruiesca din ele si vecinilor, din lipsa de spatiu.

– Calmarea si relaxarea animalelor de companie.

Am constatat aceasta pe propria-mi pisicuta care in preajma unui orgon devine foarte calma, toarce si se odihneste foarte bine si este relaxata. De cate ori este agresiva si prea “vorbareata” pun cate un orgon in apropierea ei, iar aceasta il priveste mirata si paseste cam la jumatate de metru distanta fata de el, ca semn de respect (sa nu deranjeze energiile). Se stie ca pisicile sunt sensibile la energii, astfel ca ele le prefera pe cele negative, asezandu-se direct pe acele zone – de exemplu unde sunt noduri Hartmann, sau pe locurile dureroase ale oamenilor. Adica acolo unde exista un blocaj energetic sau un deficit de energie. In cazul orgoanelor, pastreaza distanta “legala”, insa au un comportament deosebit de iubitor.

– Pornirea instantanee a aparatelor cu baterii si leduri.

Am in dormitor o statueta din sticla, care este alimentata de doua baterii, baterii ce pun in functiune patru leduri de culori diferite, ce se gasesc in interiorul postamentului statuetei. Intr-o noapte m-am trezit pentru ca mi se tot plimbau culori luminoase in fata ochilor. Ma duc la statueta cu gandul de ai apasa butonul de oprit (dar am uitat ca bateriile erau terminate de mult, iar butonul oricum era pe off). Mirat, o tot analizez si nu gasesc nici o explicatie, in plus nu reuseam sa opresc jocul de luminite. Ca sa pot adormi fara sa ma simt ca la discoteca in baia de lumini, duc statueta in cealalta camera. Cu surprindere am constatat a doua zi ca ledurile faceau pauza. Am adus-o din nou in dormitor si dupa jumatate de zi, iar erau jocuri de lumini puternice. Atunci mi-a picat fisa. In dormitor, pe masuta unde statea statueta cu baterii si leduri aveam un orgon (cam la 50 cm distanta fata de ea) de forma tronconica (ca in foto),

Imagine Imagine

iar in cealalta camera nu aveam nici un orgon pe o raza de doi metri. Am tot repetat experimental cu mutatul din camera pentru a fi sigur, iar fenomenul s-a repetat de fiecare data. Astfel ca nu m-am mai mirat cand m-a sunat un bun prieten (care foloseste orgoane) sa imi spuna ca a trebuit sa se scoale in mijlocul noptii sa isi opreasca ceasul electronic de perete (pe care il tinea de mult ca bibelou, pentru ca tot uita sa-i puna baterii noi) pentru ca a inceput sa ticaie si sa sune. I-am povestit ce am patit si eu cu statueta si am ajuns la concluzia ca un orgon este un minunat generator de energie.

- Efecte asupra organismului uman si sfaturi.

Am constatat ca daca sunt obosit si beau un pahar cu apa energizata de un orgon (pun un pahar cu apa pe un orgon de forma celui din foto),

Imagine

are acelasi efect ca si o cana de cafea buna, doar ca efectul este mult mai prelungit decat cel dat de cafea si iti da senzatia de relaxare nu de “nervi intinsi”.

Deasemena este eficient pentru eliminarea sau diminuarea (in functie de durata) durerilor de cap, dinti sau altor dureri rebele din organism. Intr-o zi ma durea capul foarte tare, astfel ca nu puteam nici macar sa fac o meditatie pentru a-mi reveni si nici cu metode de tehnica radianta sau reiki nu reuseam (medicamente de sinteza precum algocalminul nu folosesc). Am luat un orgon mai mic (ca cel din foto)

Imagine

si mi l-am pus pret de un sfert de ora, pe mijlocul fruntii, constatand ca durerea incepea sa scada din intensitate pana la disparitie totala. Se poate tine orgonul la fel de bine in palma stanga, iar palma dreapta sa fie asezata pe locul dureros. Sau se poate pune orgonul direct pe “plexul solar” care este centrul nostru de alimentare cu energie. La urma urmei este logic sa aiba astfel de rezultate, fiind un generator de energie.

Orice disfunctie in organism apare atunci cand sunt probleme in campul nostru de energie (in aura, aura ce poate fi vizualizata cu aparatele Kirlian, dar si cu ochiul liber de cei ce sunt antrenati…), care este subtiat, perforat, valurit.

Un om perfect sanatos, odihnit si cu ganduri armonioase, va avea o aura perfect ovala (ce il inconjura, avand aceleasi dimensiuni de jur imprejurul corpului), cu raza de peste un metru, opaca (adica nu se vede prin ea ca printr-un nor rarefiat de fum) si in culori vii, stralucitoare.

Cand sunt obosit sau ma mai dor dintii (stau mult in spatii nu tocmai benefice pentru ca aerul sa circule optim) ma tratez cu orgoane.

Am rugat un prieten (care poate vedea energiile subtile) sa se uite la aura mea cand ma dureau dintii si capul si mi-a spus ca aura mea este foarte subtiata si stravezie in zona respectiva. Apoi l-am rugat sa ma mai vizualizeze si dupa un sfert de ora de tratament cu orgon si mi-a spus ca aura s-a latit cu 30 de cm si nu se mai vede prin ea. Deci eram “retusat” energetic si chiar ma simteam fresh.

La serviciu am un orgon pus in fata calculatorului si imi protejaza foarte bine vederea, creeand un camp energetic protector, astfel ca nu ma mai ustura ochii – functioneaza ca un Torser (aparatul acela utilizat impotriva radiatiilor).

Imagine

Pentru un somn odihnitor puteti folosi orgoanele pozitionandu-le sub patul in care dormiti (este suficient unul singur pozitionat pe mijloc), acestea actionand si ca protector impotriva atacurilor psihotronice.

Este normal sa fie asa, daca ne gandim ca in compozitia unui orgon intra metale ca otelul, cupru, asezate sub forma de spirala iar intre ele cristale de cuart. Super bine ar fi daca am avea destui bani incat sa ne permitem sa folosim metale ca aurul, argintul, in combinatii cu diferite cristale si pietre (cum este jadul ) si cu rasina pura, dar este benefic si asa. In definitiv toate sunt amplificate si de ceea ce credem si gandim. Pana reusim insa sa fim puternici pe interior si sa avem cat mai multa incredere in noi insine, ne putem folosi de aceste “ajutoare” naturale cum este si acest orgon.


CARACTERISTICI ALE DIFERITELOR ORGOANE
determinate prin clarvedere, simt tactil, ansa, pendul de cristal


Imagine

In functie de marime, forma si combinatia interioara, orgoanele dau rezultate diferite, insa toate au o energie pulsatorie care va fi resimtita si de cei mai putini sensibili, doar prin tinerea in mana o perioada scurta a unui orgon.

Astfel, un orgon ce contine mai mult cupru, va avea un camp energetic de culoare verde galbuie – foarte bun pentru terapii fizice, pentru a energiza organismul, pentru a diminua, trata sau eradica diferite disfunctii si boli. Din cele stiute de mine, culoarea verde este cea a chakrei inimii (sediul iubirii) si este o culoare tamaduitoare (nu degeaba natura este verde), iar galbenul (auriul) ii amplifica puterea, fiind un canal perfect de trecere a energiei (cum este soarele pentru natura si “plexul solar” pentru om).

Un orgon ce contine mai mult otel va avea culoarea campului de energie albastra si este eficient pentru deschiderea noastra interioara, pentru a reusi sa ne intelegem pe noi insine si sa ne crestem credinta in puterea spiritului nostru, sa privim spre “inaltimile” din noi, la fel cum pamantul priveste spre cer.

Orgonul ce contine mai mult aluminiu va avea un camp (aura) alb, fiind eficace in purificarea straturilor noastre de energie, purificare ce are ca efect o crestere spirituala.

Orgoanele au rezultate deosebite si fara cristale (daca nu avem astfel de posibilitati materiale), statueta de care va povesteam a fost energizata de un orgon fara cristal, avand doar o combinatie de cupru, aluminiu, otel (sigur, se poate folosi si lemn de diferite esente).

Deasemenea am mai constatat personal si cu ajutorul prietenilor mei care au trezite anumite capacitati, ca in functie de marime, consistenta si forma, acestea au un camp de energie mai mare si mai dens.

Imagine

Cele mai eficiente sunt cele in forma de piramida, con si trunchi de con, apoi daca mai contin si trei metale, ca de exemplu, cupru, otel, aluminiu, avem energii de culori verzi, galbene, albastre, albe – un mini curcubeu spectral ce actioneaza perfect pentru sanatate, purificare, energizare, protectie si trezire spirituala. In plus, daca mai exista si un cristal de cuart in combinatie cu aceste metale, rezultatul benefic va fi mult amplificat.

Sper sa va fi fost de folos cu aceste informatii si daca nu reusiti sa va construiti singuri un orgon va ajut.
Pretul este in functie de materialele folosite (indeosebi cristalul, care este mai scump si rasina) si transportul (daca nu sunteti din Timisoara).

Pentru informatii suplimentare ma puteti contacta in privat.


Va doresc lumina, iubire si armonie in suflet!
DARA
 
Mesaje: 89
Membru din: Lun, Noi 06 2006 8:47 pm

Ma alatur si eu!!!!

Mesajde mszavai » Dum, Sep 05 2010 9:27 pm

Dara si sotul ei m-au inspirat atat de mult cu creatiile lor incat mi-am facut si eu propriile-mi creatii!!!

Imagine

Ingrediente

METALE: Ca metale am folosit: cupru, alama, aluminiu, fier si otel pe care le-am cumparat de la centrul local de reciclare.

CRISTALE: Cristalele le-am cumparat de la un magazin local. Pentru cristalele pozitionate vertical am folosit cristale de cuart tibetan cu varfuri naturale la ambele capete, iar pentru cristalele orizontale (optional) ce se pun sub forma de cruce am folosit ametist si citrina (ambele sunt cuart) cu un singur varf natural pe care l-am orientat spre centru. Cuartul roz nu face varf in mod natural, asadar nu am folosit. Ametistul (culoare violet) este foarte bun pentru deschiderea spirituala, iar citrina (culoare galbena) este foarte buna pentru transmutarea energiilor negative si mentine orgonul in stare 'curata', adica nu se incarca cu energie negativa. Alte persoane folosesc Kyonite (culoare albastra) tot din acest motiv. Mi-am cumparat si Kyonite si urmeaza sa o pisez ca un praf si sa o adaug la celelalte orgoane pe care le voi face.

Important: Cristalele se lasa o zi la soare pentru a se curata de energiile acumulate si a fi readuse la starea lor naturala neutra.

RASINA: Pentru orgoanele mai artistice am folosit rasina transparenta. Se gaseste la magazinele locale de crafting cum ar fi Michael's. Pentru orgoanele gen tower buster, folosite la neutralizarea antenelor de telefoane celulare, am folosit rasina cumparata de la Home Depot, firma Bondo 3M - Home Solutions - $36 gallonul.

SPIRALA CUPRU (optional): In interiorul fiecarui orgon am pus in jurul cristalului o spirala de cupru (grosime 10 si 12 gauge, cum se spune aici) pentru amplificarea energiei. Sarma am cumparat-o de la Home Depot. Pentru a crea spirala pozitiva, sarma se invarte de jos in sus in sensul acelor de ceasornic.

Formele folosite

Conuri - pahare de margarita si party hat. Party hats, pentru ca sunt din hartie (trebuiesc unse foarte bine cu ulei inainte), sunt mult mai greu de folosit si orgonul nu iese la fel de regulat si neted cum iese atunci cand se folosesc forme de sticla sau metal.

Piramide - am comandat un set de piramide din otel care vin in trei marimi.

Trunchiuri de con - pahare de sticla sau diverse forme de metal. Pentru orgoanele gen tower buster am folosit tava de muffins din teflon.

Pentru izolat am folosit ulei de Safflower (de buna calitate). Nu folositi ulei de soia sau canola care sunt modificate genetic. Foarte buna pentru izolat este si vaselina (chiar mai buna ca uleiul).

Pentru un aspect frumos, dupa ce au fost gata am aplicat deasupra cateva straturi subtiri de lac (am folosit Wipe On Poly).

Amplasarea orgoanelor

Am pus cate un orgon in fiecare camera, un orgon sub forma de con sub pat, un orgon mare sub forma de trunchi de con pe cazanul de apa, un orgon in forma de piramida langa televizor, un orgon in masina, cate unul in fata ecranelor de computer. Cele 2 orgoane plate le-am facut special sa pot pune sticlele de apa pe ele pentru energizare. Mi-am facut si un orgon mic, plat, de buzunar folosind un cuart tibetan cu varf natural la ambele capete. Am pus cate un orgon gen tower buster la fiecare colt al curtii (pot fi ingropate sau nu, au acelasi efect) si cate unul la fiecare colt exterior al casei. De asemenea, la sfatul Darei am inconjurat atat patul cat si canapeaua pe care stam la televizor cu sarma de cupru.

Conul este o piramida cu infinite fatete si este foarte bun la vindecare, radiind energie in mod uniform. Piramida este mult mai buna pentru directionarea energiei intr-un anumit sens. Am citit pe un site ca piramidele folosite pentru orgon sa nu aiba apexul (unghiul de la varf) mai mare de 70 grade. De asemenea se spune acolo ca orgonul sub forma de piramida sa nu fie amplasat sub pat, ci pe noptiera si ca nu este deloc indicat sa se stea 'deasupra' piramidei de orgon mai mult de 30 min.

Efecte

Desi abia facute, efectul orgoanelor se poate deja simti. Dupa ce am amplasat orgoanele la colturile curtii am simtit o stare de euforie, ma simteam plina de energie si parca zburam. Voi reveni cu mai multe detalii pe masura ce orgoanele vor incepe sa lucreze la capacitate maxima.

Ce urmeaza...

Intrucat am de gand sa fac mult mai multe tower busters si sa ma alatur si eu campaniei de 'orgon gifting' (pe youtube veti gasi multe video facute de cei care se ocupa cu amplasarea acestor orgoane in apropierea turnurilor de telefoane celulare, in lacuri, rauri, oceane, etc.) am comandat o cantitate mare de cuart de la o mina din Arkansas. De asemenea am de gand sa fac si un chembuster folosit impotriva chemtrail-urilor. Aici unde locuiesc, fiind zona de munte, reptilienii fac o campanie deosebit de intensa. Acum 3 zile avioanele au imprastiat chimicale pe parcursul a mai multe ore, astfel incat din albastru si senin cerul a devenit innorat si intunecat (norii care stagneaza asupra unei zone si care nu produc ploaie sunt nori chimici). Ca urmare, ieri si astazi am avut vanturi foarte puternice, ceea ce indica o puternica perturbare energetica. Chembusterul are rolul de a disipa/neutraliza otravurile imprastiate in aer, de a reechilibra atmosfera si armoniza energiile (aduce ploaie in zonele secetoase, stabilizeaza furtunile, tornadele, etc).


Site-uri utile (engleza):
http://www.orgonite.info/
http://www.orgonewarriors.com/make-your-own.htm
http://cosmiclifesite.com/id21.html





Avatar utilizator
mszavai
Site Admin
 
Mesaje: 517
Membru din: Mar, Iul 12 2005 1:38 am

Creatii!

Mesajde mszavai » Joi, Dec 23 2010 8:45 am

Multe orgoane au luat fiinta de cand am scris mesajul anterior in septembrie. Chiar foarte multe! Am creat si orgoane sub forma de jumatati de sfera (am folosit un polonic mic) si sfera (am folosit watering globes). Am plasat orgoane la multe turnuri de celulare, in rauri, lacuri, pe varfurile muntilor, atat in zona unde locuiesc cat si in alte zone. Peste tot in Statele Unite unde am calatorit toamna aceasta am observat o intensa campanie de otravire a aerului. Peste tot, FARA EXCEPTIE!

Iata cateva exemple in care silfidele (acele formatiuni diafane asemanatoare aripilor de inger) curata aerul otravit. Silfidele sunt fiintele care alcatuiesc aerul si au capacitatea de a transmuta otravurile imprastiate din avion.

o uriasa formatiune de silfide

Imagine

detaliu

Imagine

silfide in actiune

Imagine

Imagine

Imagine

Am observat ca atunci cand imprastie otravurile, avioanele isi concentreaza activitatea in zona de pe cer unde se afla soarele la momentul respectiv. Se urmareste de fapt blocarea energiei divine transmise in prezent pe planeta prin intermediul soarelui.

Deasemenea, am realizat cu stupoare ca la fiecare cresa, gradinita, scoala, colegiu se afla cel putin cate un turn de telefon celular. Trebuiesc mentionate aici si cazurile 'de exceptie': o scoala avea antena amplasata chiar pe acoperis, o gradinita avea doua turnuri, iar o cresa... patru! (amplasate la o distanta de doar cativa metri unul de altul).

Deseori, noi cei treziti ne intrebam ce putem face pentru a ne aduce aportul la transformarea planetei. Daca doriti sa faceti ceva concret si care sa aiba rezultate cat se poate de vizibile, iata raspunsul: FACETI ORGOANE sau procurati-va de la cei ca Emil si Dara care plini de daruire isi ofera serviciile in folosul semenilor. Si eu mi-am ajutat prietenii din zona in acest sens. Datorita greutatii, transportul orgoanelor este costisitor. De aceea va recomand sa va faceti propriile orgoane. Exista multe site-uri pe internet care vand orgoane frumoase, dar la preturi ridicate. Cand va faceti propriile orgoane aveti ocazia sa alegeti cristalele, tipurile de metale si, pentru ca suneti direct implicati in proces, veti impregna cu energia voastra toate aceste componente.

Eu, personal, pot spune ca sunt mandra de creatiile mele! Si spun asta pentru ca pot vedea impactul dramatic pe care il au asupra mediului in care actioneaza. Cea mai remarcanta creatie a mea, si cea mai mare de altfel, este chembusterul pe care l-am facut la scurt timp dupa ce am scris mesajul in septembrie. Avand in vedere ca se apropia sezonul rece, m-am grabit sa fac cat mai multe orgoane, pentru ca rasina face priza in functie de temperatura mediului in care se lucreaza (cu cat temperatura este mai scazuta cu atat trebuie adaugat mai mult activator). Si pentru ca am vrut neaparat sa fac un chembuster, am trecut imediat la treaba!

chembuster in actiune

Un chembuster actioneaza pe o suprafata cu o raza de 150 km, dar daca se aduc imbunatatiri suprafata de actiune se poate extinde pana la 200km. Eu am folosit cristale mari cu unul sau doua varfuri, la care am adaugat spirale de cupru dupa modelul http://www.youtube.com/watch?v=ixrexSJijI4.

Am facut chembusterul (toata partea solida - baza), dar nu am putut conecta tevile lungi de cupru (se pun 6) pentru ca unul dintre conectori nu se potrivea. Am plecat la magazin sa cumpar un conector nou si cand m-am intors, spre marea mea surprindere, deasupra casei mele se afla un nor de silfide.

Imagine
Citisem pe internet ca ele au capacitatea de a transmuta otravurile imprastiate din avion, dar chiar nu credeam! Deasemenea, citisem ca dureaza cateva zile pana cand incepe sa se vada efectul chembusterului si ca el atrage silfide. In cazul meu, copilasul meu dragut s-a pus imediat pe treaba!

Incepand cu a doua zi, pe cer au inceput sa apara nori adevarati (si uitasem cum mai arata!)

Imagine

Apoi seara, din ce in ce mai multe silfide!

Imagine

Cateva zile mai tarziu, in timp ce faceam o alta serie de orgoane, mi-am ridicat ochii si nu mare mi-a fost mirarea sa vad pe un cer de un albastru spectaculos, lipsit de orice nor, un curcubeu!!! Chiar deasupra casei mele, diafanele silfide mi-au adus in dar un curcubeu! A fost pentru prima oara cand am vazut curcubeul pe un cer senin si lipsit de orice nor!

Imagine

Imagine

Imagine

Un cer de un albastru infinit! (asa arata cerul in ziua aceea, in celelate poze cerul pare mai inchis la culoare datorita expunerii luminii).

Imagine

Curcubeul s-a mentinut mult timp pe cer.

Imagine

Imagine

De atunci, au mai aparut curcubee! Si tot deasupra casei mele.
Omagiile mele, Marete Fiinte! Darul vostru este de nepretuit!

Imagine

De cand a luat fiinta copilasul meu - 'turnuletul' - am observat de multe ori cum, venind cu masina spre casa, cerul posomorat, incarcat de nori chimici, incepe sa se lumineze deasupra zonei unde locuiesc. Turnuletul ne-a adus multa ploaie (zona noastra fiind secetoasa), astfel incat reptilienilor nu prea le-a mers planul cu 'iarna grea' pe care ne-o planuisera! A nins moderat si temperaturile s-au mentinut deasemenea moderate.

IATA CE FACE ORGONUL!
Avatar utilizator
mszavai
Site Admin
 
Mesaje: 517
Membru din: Mar, Iul 12 2005 1:38 am

Experiente personale

Mesajde mszavai » Joi, Dec 23 2010 11:15 am

Dragii mei, din cele ce am scris sper ca v-ati convins si voi cat de puternic este orgonul. Doresc sa va mai impartasesc si experientele mele legate direct de procesul crearii acestor dispozitive. Poate ca sunt doar niste experiente personale, insa acelasi proces continua sa se repete de fiecare data cand creez noi orgoane.

Sa fac mai intai o precizare: principalul motiv pentru care au fost create turnurile de celulare (toate conectate la HAARP), telefoanele mobile, televiziunea (in special cea digitala), televizoarele, cuptoarele cu microunde, becurile fluorescente (in special cele in spirala - contin cipuri), medicamentele, alcoolul, tutunul, drogurile, otravurile din aer, apa, sol, mancare, etc. a fost acela de a crea o frecventa joasa (frecventa lunara) care sa permita convietuirea reptilienilor alaturi de noi! Sunt foarte inteligenti si s-au retras din campul nostru vizual, tocmai ca noi sa nu realizam ca se afla permanent in jurul nostru, si nu degeaba, ci pentru ca noi suntem sursa lor de hrana! Reptilienii s-au plasat cumva intre dimensiuni (intre a treia si a patra dimensiune), 'intre lumi' cum s-ar spune, un loc unde nu exista nici o sursa de energie. Orice energie dezechilibrata generata de om (ex: frustrarea, anxietatea, depresia, stresul, oboseala, discordia, invidia, ura, sexualitatea coborata la nivelul chakrelor inferioare, exaltarea (stimularea excesiva a simturilor), etc.) reprezinta hrana energetica a reptilienilor.

Pana la crearea orgonului, eu personal nu am mai avut ocazia sa experimentez forte diametral opuse aflate in actiune, intr-un mod atat de dinamic. Imi este cam greu sa transpun in cuvinte ce am simtit, dar ma voi stradui sa fiu cat mai explicita. Este ca si cand in plan eteric este cunoscut deja faptul ca orgoanele se vor manifesta intr-un anumit mediu, de exemplu intr-o familie. Este firesc sa fie asa, pentru ca totul se manifesta mai intai in planul metafizic (eteric) si apoi in planul fizic. Si totusi, fortele care incep sa se puna in actiune, INAINTE ca orgoanele sa fie create, sunt deosebit de dinamice! Pe scurt... anumite entitati sunt foarte deranjate de faptul ca in curand isi vor pierde sursa de hrana! Odata cu aparitia orgonului, vibratia mediului respectiv se va ridica, iar reptilienii nu se vor mai putea manifesta in acelasi plan cu familia respectiva. De aceea, se face foarte mare presiune asupra tuturor membrilor acelei familii. Este ca si cand dintr-o data totul este 'cu fundul in sus!' Nimic nu merge! Toata lumea este irascibila, certuri se isca din orice. In cazul celor care consuma tutun, alcool, droguri, datorita legaturii mult mai intime pe care o au cu reptilienii, presiunea facuta este si mai intensa. La fel de intensa este si presiunea asupra celui care face orgoanele. In cazul meu, m-a motivat sa le fac cat mai repede, pentru ca mi-a aratat clar cat de nedorite sunt!

Odata ce orgoanele s-au manifestat in planul fizic, energiile incep sa devina foarte agitate! Se simte clar cum energiile noi incep sa impinga in afara energiile vechi si sa le inlocuiasca. In aceasta etapa, energiile sunt in continua miscare si dureaza cateva zile pana cand incep sa se stabilizeze. In perioada aceasta, chiar si cei mai putin 'paranormali' :wink din familie, incep sa se resimta. Somnul de noapte devine agitat, visele foarte intense. Membrii familiei se simt nelinistiti, intorsi pe dos. Cand orgoanele sunt amplasate sub pat si la colturile dormitorului, somnul si visele sunt cu atat mai agitate. Odata ce energiile incep sa se stabilizeze, corpul fizic simte nevoia de multa odihna.

Cand orgonul incepe sa lucreze la potentialul maxim, creeaza un mediu armonios, echilibrat ce permite atat fiecarui membru, cat si familiei, ca intreg, sa se concentreze asupra aspectelor profunde, spirituale.

IN CONCLUZIE... ORGONUL ESTE MAGNIFIC, MIRACULOS, DE NEEGALAT :winner SI VI-L RECOMAND CU TOATA CALDURA, VOUA TUTUROR!

Imagine
Avatar utilizator
mszavai
Site Admin
 
Mesaje: 517
Membru din: Mar, Iul 12 2005 1:38 am

Mesajde DARA » Dum, Mar 06 2011 8:04 pm

Iubita mea, Monika, :love36 este minunat ceea ce ne-ai dezvaluit si pot sa confirm la randu-mi, din propriile-mi experiente, ca este adevarat ce ne spui. Nu am realizat de ce animalele, plantele, apa, solul, cerul ne raspund atat de explicit. Acum, citind explicatiile tale, cu privire la silfide si mai ales privind imaginile postate de tine, in care se vede munca lor pe cer, pot sa imi explic si eu mai multe, in privinta rezultatelor obtinute prin folosirea orgonitelor.

Astfel, am inteles bucuria spiritelor naturii (elementalii) - mai multe despre aceste mirifice fiinte am scris aici - atunci cand noi oamenii ne unim in inimi, in ganduri si actiuni luminoase. Acum am realizat ce s-a intamplat pe cerul de la Shumuleu, cand am facut, un grup mai mare, acea meditatie pentru pace, prin care emiteam din inimi iubire, pace, armonie - aici este postata imaginea, cu explicatiile aferente.

La fel se intampla si cand folosim orgoane (ele cumuland un volum mare de energii), altfel de ce ar creste plantele atat de mari si frumoase in zonele ce au aceste dispozitive, de ce pamantul devine mai roditor, apa mai pura, de ce se vindeca oamenii de diverse afectiuni, de ce prana este mai multa, etc? Pentru ca Gnomii, Elfii, Ondinele, Silfele iubesc curatenia si energia pura, astfel ca se implica si ele cu toata fiinta lor, din iubire pentru semeni.

Probabil ca multi semeni sunt reticenti privind actiunea acestor orgonite, dar cei ce le folosesc stiu ce inseamna si le pretuiesc. Am constatat ca s-au inmultit site-urile ce se ocupa cu confectionarea si comercializarea de orgoane, ceea ce este foarte bine. Mai putin bine este ca unii le-au transformat in jucarioare din care sa obtina bani, turnand rasina transparenta peste diverse obiecte, gen margelute, sclipiciuri, poze, inimioare... Sunt frumoase, nimic de spus, dar sunt doar pentru a creea senzatie si nu utilitate. Astfel, putem turna rasina transparenta cu irizatii galbene, peste o musca si gata chihlimbarul.

Orgonul se face cu sufletul, pastrand o anumita combinatie intre elementele gen cristale, pietre pretioase, roci, magneti, cupru, diverse metale, etc. asezate intr-un anumit fel si pastrand cat de cat niste forme geometrice (apropo de geometria sacra). Am scris asta pentru ca am vazut orgoane (e drept, frumos realizate ca design - de iti incanta privirea), in forma de inimioara, cizmulita, animalut, etc. Acestea pot fi eventual martisoare, brose, bibelouri, dar nicidecum dispozitive orgonice. Atentie asadar cum le construiti, dragi prieteni!

Multumesc, scumpa Monika, pentru tot ce faci pentru noi, semenii tai si te imbratisez cu toata iubirea mea, alaturi de Emil si de toti cei care te iubim nespus! :soare: :starspin

DARA.
:curcubeu:
DARA
 
Mesaje: 89
Membru din: Lun, Noi 06 2006 8:47 pm

Mesajde Luci » Joi, Apr 28 2011 4:22 pm

In luna Septembrie 2010 eram in Germania (Stuttgart) si la un moment dat (in jurul orelor 12) am intrat intr-o biserica catolica veche (eu fiind crestin-ortodoxa, insa asta nu ma impiedica cu nimic ca nu ma simt bine in orice spatiu sacru, biserica, sinagoga, templu, ashram sau cate denumiri or mai fi purtand) cu Hramul Maicii Sfinte si mi-am spus cateva rugaciuni. Simtisem sa spun ca ma simt trista, desi nu am fost singura de ziua mea (14 sept), nu aveam motive sa ma plang, primisem cadouri, flori, etc. (no, de-astea treburi) totusi nu am fost in tara, eram acolo in Germania, acolo implinisem o varsta foarte importanta sub toate aspectele ei din vazut si nevazut - 50 de ani.

Cand am iesit ceva-mi spunea sa privesc cerul si era senin, un soare stralucitor, cateva firicele de norisori si la o distanta destul de mica de soare mare mi-a fost uimirea - un curcubeu - insa nu curbat inspre soare, ci invers, ca si cum ar fi fost in jurul unui alt "rotund", ceva care era incadrat in frumusetea culorii cerului, dar parca albastru (este culoarea mea preferata) parea un albastru radiant care ma captiva, limpezimea si stralucirea parca ma invitau sa vad pana departe in profunzimile culoarului, ceva ireal. Nu aveam la mine nici tel, nici aparat foto, erau intr-o parcare. Vad o femeie mai in varsta care venea in spatele meu si-i spun sa priveasca cerul (va spun drept crezusem ca-i o inchipuire de-a mea, ca Toma, aveam nevoie de confirmare, eu de felul meu sunt cam sceptica) si-mi spune (in germana) ca da, soarele straluceste. Hmm... ii zic sa mai priveasca o data si atunci plina de uimire zice: "Iata un curcubeu, este extraordinar, asa ceva nu mai vazusem niciodata!" Asta mi-a intarit convingerea ca este real si vroiam sa-i spun cuiva sa fotografieze, insa nici acea doamna si inca cineva care venea din fata nu aveau cu ce sa imortalizeze imaginea.

Cat de incantata am fost si cum am multumit pentru ceea ce mi-a revelat si am inteles cat sunt de iubita si sprijinita. Nu a durat mult, pana am ajuns in parcare disparuse deja.

Citind mesajul dragelor noastre m-am gandit sa relatez si eu aceasta minunata, extraordinara aparitie a curcubeului ziua-n amiaza mare, vorba aia, pe cer senin, fara sa fi plouat inainte ori dupa, fara sa se-nnoreze nici cu o zi inainte si nici in ziua urmatoare.


Imbratisari,
Lucia :curcubeu:
Luci
 
Mesaje: 27
Membru din: Mar, Sep 12 2006 2:28 pm


Înapoi la Ştiinţă

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 0 vizitatori

cron