Iertarea - Rolul sau in procesul vindecarii!

Cum ne putem vindeca singuri

Iertarea - Rolul sau in procesul vindecarii!

Mesajde FAIRY_ADINA » Mar, Mar 14 2006 3:01 am

"Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!" Mie mi se pare cea mai concisa formula de iertare, rostita in timpul unei crude si nemarginite suferinte, o formula care, interpretata corect, poate avea o rezonanta cuprinzatoare. Cuprinde atat constientizarea propriei evolutii, raspunderea care izvoraste din aceasta, cat si dorinta de a ajuta omul sa se ridice deasupra starii sale de necunoastere.

Acea ruptura intre suflet si constiinta care transforma chiar si pe cei eruditi in unelte ale fortelor "karmice".

1. Te rog pe tine, ... x ... sa ma ierti pentru toate greselile pe care le-am facut fata de tine cu gandul, fapta sau cuvantul cu stiinta sau nestiinta, acum sau in alta viata.
2. Te iert pe tine ... x... (aceeasi formula)


Amin (Asa sa fie, etc.)

Acestea sunt rugaciunile pe care le rostesc in timpul lucrului.
Avatar utilizator
FAIRY_ADINA
 
Mesaje: 3
Membru din: Mar, Oct 18 2005 8:47 am

Mesajde mihaela2512 » Mar, Mar 14 2006 10:21 am

Cam aceleasi lucru, dar cu alte cuvinte folosesc si eu.
1. Iarta-ma X pentru tot ce ti-am facut.
2. Multumesc X pentru tot ce mi-ai facut.


De ce multumesc si nu iarta-ma? Pentru ca ceea ce suntem astazi e rezultanta evenimentelor trecute, bune si rele. Uneori cele "rele" avand o mai mare importanta in formarea noastra, decat cele "bune". Iar din punct de vedere karmic cei ce "gresesc" fata de noi acum, nu sunt altii decat cei fata de care am gresit in trecut, veniti sa ne ajute sa invatam o anumita lectie. Ori celui ce te ajuta e mai corect sa-i spui <multumesc> decat <iarta-ma>.

Un sfat pentru cei care au probleme la servici cu seful sau colegii: folositi formulele de mai sus pentru o perioada de timp si urmariti care sunt schimbarile. Daca nu puteti cu voce tare e bine si in gand. Repetati-le pana vor deveni adevar pentru voi. Rezultatele vor fi spectaculoase.

Pace, lumina si iubire
mihaela
mihaela2512
 
Mesaje: 2
Membru din: Dum, Mar 05 2006 8:46 pm

Mesajde DARAEL » Dum, Mai 14 2006 12:05 pm

Eu spun ca primul pas este sa mergem la baie sa ne privim in oglinda si sa incercam sa ne vedem asa cum suntem, sa ne straduim sa acceptam asta.

Apoi sa vedem cum am vrea sa fim si sa ne iertam ca nu suntem! Iar dupa acest moment, daca reusim sa trecem de el, putem sa incepem sa Iertam.

Totusi, asa cum spunea cineva, iertarea nu este ceva public, este o traire intima, asa ca va sfatuiesc, evident, daca incepeti sa o aplicati, sa nu uitati ce e mai important cand faci ceva cu Adevarat: sa stii, sa vrei, sa faci... si sa taci!

Pace tuturor!
Adrian
DARAEL
 
Mesaje: 1
Membru din: Sâm, Mai 13 2006 2:27 pm

Mesajde Eldora » Dum, Mai 14 2006 1:55 pm

Buna dragii mei, :love7:

Iertarea de sine nu este ‘implicita’, este unul dintre procesele care, ignorate sau neglijate, pot deveni o problema; pentru ca, surprinzator dar adevarat, ne iertam pe noi insine mult mai greu decat pe altii. Sunt de acord cu Adrian, inceputul trebuie facut cu aspecte care par minore, dar care neglijate sau ignorate nu dispar. :shrug

Fara sa fi citit nimic din ce au scris filosofii sau psihologii despre iertare, ma gandesc ca si aici putem aplica solutia universala: iubirea. Acolo unde trimitem iubire, dispar umbrele. Asa cum trimitem iubire neconditionata peste tot, trebuie sa ne includem constient in acel ‘tot’ si sa ne lasam inundati de iubire. :love4:

In mintea, dar mai ales in inima mea, iubirea si iertarea se identifica; una fara alta e de neconceput. Voi ce credeti?
:love1: :love3:
Avatar utilizator
Eldora
 
Mesaje: 4
Membru din: Dum, Mar 12 2006 3:11 pm

Mesajde glenda » Dum, Mai 14 2006 2:20 pm

Ai perfecta dreptate, Eldora, pentru multi insa "iubirea de sine" este in opozitie cu preceptele religioase si totusi, una dintre poruncile crestine este iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti. Ma gandesc eu si poate ca nu am dreptate... Oare daca nu invat sa ma iubesc, iertandu-ma, ce voi oferi altora? Eu cred ca te poti iubi pe tine insuti si fara sa incalci preceptele crestine (la cele religioase ma refer).
Avatar utilizator
glenda
 
Mesaje: 1
Membru din: Mie, Apr 12 2006 12:13 am

Mesajde AncaS » Lun, Mai 29 2006 6:54 pm

Referitor la iertare, suflete dragi, cred că are o importanţă majoră pentru fiecare entitate care a ales să ascensioneze. Pentru mine stau mărturie în acest sens cărţile superbe ale lui Paul Ferrini (şi nu numai), dar mai ales experienţele proprii din ultimele 7 luni. Unii dintre voi cunoaşteţi că am trecut prin această perioadă prin tot felul de eliberări, cu deosebire mentale şi emoţionale, foarte dificile.

Am să redau două trăiri pe care le consider mai importante în procesul meu de vindecare, pentru că iertarea consider că este esenţială în călătoria de vindecare de sine. Fără ea nu ne putem elibera de ceea ce atârnă greu în fiinţa noastră şi nu ne mai foloseşte, împiedecându-ne să zburăm asemenea îngerilor.

După data de 14 octombrie 2005 (data accidentului meu cerebral vascular), am trecut în lunile imediat următoare prin stări de panică şi de depresie care m-au speriat cumplit. Deşi până la acea dată, eu consideram că ştiu destul de multe în domeniul spiritual legat de cauzele bolilor şi accidentelor care intervin în viaţa noastră, nu am reuşit să abordez o atitudine pozitivă şi constructivă care să mă ajute să depăşesc această perioadă din viaţa mea mai uşor. Mi-era greu şi pentru că a fost cel mai traumatizant episod din viaţa mea şi am realizat că nu sunt deloc călită la posibilele încercări ale vieţii şi le iau mult prea în tragic, atitudine care de fapt m-a blocat în loc să mă ajute.

De altfel, aşa cum aveam să constat ulterior, fiecare experienţă din viaţa noastră ascunde un dar în spatele ei, chiar şi cele de suferinţă, iar acestea chiar daruri mai mari decât altele. Ceea ce ni se întâmplă în viaţă are în primul rând menirea să ne lărgească conştienţa a Cine Suntem Noi Cu Adevărat. Iar durerile mari ale sufletului odată conştientizate pot fi eliberate, rănile vindecate, fapt ce conduce la o capacitate mai mare din partea noastră de a iubi, în primul rând pe noi înşine şi apoi pe semenii noştri.

La capătul puterilor, după două luni de teroare, coşmaruri şi insomnii am ajuns la medicul psihiatru. Am început să iau calmante, somnifere, antidepresive. Aş vrea să fac o paranteză aici: de când mi s-au accentuat preocupările privind latura spirituală a vieţii, ultimii 8-9 ani, am ajuns la convingerea că medicamentele clasice nu pot să vindece în adevăratul sens al cuvântului pentru că ele acţionează doar la nivelul efectelor ameliorându-le, cauzele bolilor nefiind eliminate, astfel că boala nu dispare complet din viaţa noastră, putând reveni oricând. Însă în starea de criză în care mă aflam, complet epuizată de neodihnă şi stări sufleteşti chinuitoare nu mai eram în stare să gândesc pozitiv darmite să mai încerc vreo meditaţie sau alte căi de tratament. Am închis paranteza.

În paralel cu acest tratament clasic, pe măsură ce puterile îmi reveneau (începând din nou să dorm nopţile şi să fiu un pic mai calmă) făceam meditaţii şi citeam cărţi care simţeam că mă ajută. Îmi doream din tot sufletul să termin pentru totdeauna cu astfel de stări negative pentru ca nu care cumva, altă dată, în diverse împrejurări din viaţa mea să reînceapă. În cărţile lui Ferrini (pe care eu îl consider un mare învăţător al timpurilor noastre) am realizat că principala noastră misiune când venim aici în trup fizic este să ne vindecăm noi înşine, nu să încercăm să-i vindecăm noi pe alţii. Dacă noi ne vindecăm – vindecarea noastră înseamnă şi vindecarea celor din jurul nostru. Pentru a te vindeca este esenţial să te iubeşti, să conştientizezi că eşti perfect aşa cum eşti şi să te ierţi. Dacă nu ne iertăm pe noi, nici pe alţii nu vom fi în stare să-i iertăm. Dacă nu ne iubim pe noi, oare cum am putea oferi altora iubirea pe care nouă ne-o refuzăm?

În acea perioadă eram obsedată că accidentul cerebral mi se întâmplase din cauza acţiunilor negative săvârşite în alte vieţi. Această convingere mă apăsa îngrozitor şi accentua starea de panică şi depresie din mine. La un moment dat, nemaisuportând suferinţa am încercat practicile sugerate de Ferrini în cărţile sale: îmi repetam cu tot mai multă convingere – „Sunt perfectă. Sunt aşa cum m-a creat Dumnezeu. Dumnezeu mă iubeşte aşa cum sunt. Nu este nimic de vindecat (de ispăşit) pentru că totul este în regulă”. În momentul în care afirmaţiile mele au început să exprime cu adevărat şi convingerea mea (pentru că la început nu prea reuşeam să accept că aceasta este adevărat şi le spuneam mecanic) am simţit aproape instantaneu o mare uşurare. Treptat, treptat m-am obişnuit să-mi dau toate fricile mele Tatălui, îl rugam (aşa cum sugera Ferrini) să preia El starea mea sufletească şi să mă ajute să o văd prin ochii Lui, să facă ce doreşte El cu ea pentru că eu nu ştiam ce să mai fac.
Între timp am citit articolul lui Celia Fenn: „Criza tranziţiei de la Indigo la Cristal” şi la recomandarea acesteia am început să diminuez treptat şi apoi să elimin complet medicaţia. Doream ca aceasta (medicaţia) să nu interfereze cu procesul natural de eliberare a reziduurilor karmice şi pur şi simplu ardeam de dorinţa de a mă simţi uşoară.

Simţindu-mă mai bine am început serviciul, dar după trei săptămâni de lucru de 8-9 ore în stress am clacat din nou. Rezultatul, stare de surmenaj, plus din nou stări emoţionale neplăcute, iar după ceva timp s-a instalat din nou depresia.

O perioadă am acceptat aceste stări, considerându-le ca fiind trecătoare şi speram de la o zi la alta că se vor diminua. La un moment dat, am simţit din nou că nu mai puteam suporta şi am discutat şi cu o altă persoană care fusese în situaţia mea. Aceasta mi-a explicat că boala aceasta se vindecă încet, că trebuie să am multă răbdare cu mine (mesaje pe care de altfel eu le primisem mental şi în lunile anterioare, dar mă comportam mai rău decât copiii – doream ca totul să se termine dintr-o dată) şi să nu fac excese emoţionale de nici un fel, să mă odihnesc şi să îmi dăruiesc multă iubire.

Apoi o altă prietenă m-a ajutat să înţeleg că suferinţa mea este o suferinţă a sufletului, că depresia are ca principală cauz㠖 remuşcarea şi regretul sufletului meu pentru anumite aspecte ale unei vieţi anterioare de care se simte apăsat. Atunci am hotărât să mă ocup cu adevărat de sufletul meu: am început din nou o medicaţie uşoară (în momentul în care am acceptat medicamentele, acest fapt a acţionat mai mult ca autosugestie şi nu ca mod de vindecare propriu zis㠖 reprezentând mai mult încercarea unei părţi din mine, cea puternică să o convingă pe cealaltă parte a mea, suferindă că va avea grijă de ea şi că va face tot ce-i stă în puteri pentru a o vindeca), în paralel purtam discuţii cu mine însumi, îmi promiteam că nu mă voi mai neglija, că voi ţine cont de necesităţile mele reale, atât ale trupului cât şi ale sufletului.

Într-o noapte imediat următoare deciziei mele de a lua medicaţia m-am trezit la ora 4 şi am avut o trăire deosebită: o parte a mea, cea puternică (părea a fi eul masculin) o căuta pe cealaltă care suferea; la un moment dat a găsit-o şi a fost şocat de modul în care partea feminină arăta: slabă, neajutorată, plină de răni, terorizată de frică; a luat-o în braţe şi a învelit-o cu iubire, era atâta adoraţie şi delicateţe în gestul său. Timp de două ore am simţit cum partea masculină depunea toate eforturile de a o readuce la starea normală pe cea feminină. Am înţeles atunci că vindecarea mea intra în sfârşit într-o etapă finală, dar că ea se va derula lent, că nu putea fi bruscată, că va necesita timp şi multă, multă răbdare şi iubire din partea mea.

În următoarele trei săptămâni, în paralel cu tristeţea şi golul sufletesc simţeam o imensă iubire, parcă eram două persoane în acelaşi timp, una care suferea de lipsă de iubire şi una care i-o dăruia continuu, necondiţionat. Îmi reamintesc acum ceea ce am citit în cartea lui Dianne Lancaster - Copiii indigo de la mânie la iubire: „Accesarea tristeţii este o experienţă profundă şi profund tămăduitoare. Toată iubirea cu care ne-am pierdut contactul este depozitată în acel bulgăre de tristeţe… Tristeţea se eliberează, pentru ca noi să putem recupera relaţia cu iubirea… Funcţia tristeţii este de a ne extinde capacitatea emoţională, astfel încât, după ce am trăit experienţa tristeţii şi ne-am eliberat de ea – şi după ce am învăţat mesajul ei despre iubire – să avem o capacitate mai mare de a simţi şi a atrage iubire.”

În toată această perioadă am înţeles că procesul meu de vindecare nu era complet, dacă prima dată am acceptat că sunt perfectă, că Dumnezeu mă iubeşte aşa cum sunt şi am simţit eliberare, trebuia să continuu să practic iertarea de sine şi iubirea de sine pentru ca vindecarea mea să se finalizeze, iar eu, prin acţiunile mele, nu mi-am demonstrat această disponibilitate a mea de a-mi acorda atenţie şi iubire: cum m-am simţit un pic mai bine m-am şi dus la serviciu concentrându-mă doar pe necesităţile materiale tocmai într-o perioadă în care sufletul meu tânjea după alinare, mângâiere şi iubire.

Acum am înţeles ca iertarea şi iubirea sunt lecţiile noastre de zi cu zi. Nu poţi să spui niciodată : "Gata! Am învăţat destul această lecţie. Pot să mă ocup acum de altceva". Aceste lecţii se aprofundează şi ne conduc la noi nivele pe toată durata vieţii noastre şi sigur şi în alte lumi.

Dacă am scris toate acestea este pentru că, în perioada mai grea prin care am trecut, prietene dragi care treceau prin stări asemănătoare mi-au scris şi m-au încurajat. Pentru mine a însemnat enorm. Chiar mi-am listat la imprimantă mesajul lor şi în perioadele critice îl reciteam aducându-mi o adiere mângâietoare. Dacă nu aş fi avut convingerea că nu sunt singura care trece prin stări asemănătoare aş fi crezut că am înnebunit, atât de greu îmi era uneori.

Vă mulţumesc, suflete dragi. Fie ca lumina şi iubirea să vă aducă cât mai repede pacea şi bucuria în sufletul vostru. Sper ca mesajul meu să aducă un pic de consolare şi îmbărbătare pentru toţi cei care au nevoie aşa cum şi pentru mine al vostru mi-a adus.

Vă sărut
Anca :love36
AncaS
 
Mesaje: 3
Membru din: Sâm, Mai 20 2006 6:02 am

Mesajde amadora » Sâm, Mai 10 2008 9:15 am

:angel8 Iertarea se naste mereu din iubire, din acea profunzime a iubirii ce nu moare niciodata. Ca sa ierti pe ceilalti, primordial trebuie sa inveti sa te ierti pe tine, sa te accepti. Ce lectie dificila... Nimeni insa din aceia care egoist declara ca au o "alta cale" si se ascund dupa degetul neiertarii, demonstreaza invariabil chiar lipsa iubirii, a indepartarii sale de lumina. Puterea iertarii, ca si cea a iubirii, vindeca... nici un "trupesc" nu va ajunge vindecator, sau vindecat, daca nu iarta si nu iubeste.

Va iubesc, dragii mei. :love36
amadora
 
Mesaje: 29
Membru din: Sâm, Mar 15 2008 10:29 am

Iertarea!

Mesajde gabrielagai » Mie, Aug 27 2008 7:56 am

Draga amadora, ai dreptate cand afirmi ca iertarea ca si iubirea sunt indispensabile. Dar ce ne facem cand intr-adevar iertarea atat de sine, cat si a celorlalti este atat de dureroasa? Sufletul meu inca mai simte ranile atat de adanci, care parca refuza sa se vindece. :banghead3 Imi doresc sa ma eliberez de greutatea lor care ma apasa si care ma impiedica sa merg mai departe. Am incercat sa le uit... sa le arunc... toate acele amintiri care m-au ranit atat de tare. Este adevarat ca am reusit sa ies din acea depresie puternica, dar acesti trei ani de durere m-au schimbat foarte mult :crybaby2 ! Eu intotdeauna m-am considerat o persoana deschisa, vesela, cu o inima care poate trece peste multe... fara sa pastreze resentimente, doar ca acum acea inima este sfaramata si nu gasesc suficienta putere sa o pun laolalta. :help

Pace tuturor!
Gabriela
Avatar utilizator
gabrielagai
 
Mesaje: 18
Membru din: Vin, Aug 01 2008 6:03 pm

Mesajde goiaexp44 » Mie, Aug 27 2008 3:59 pm

Draga gabrielagai,

Nu am rezistat sa citesc mesajul tau fara sa intervin. Incerc sa-mi formulez cuvintele in asa fel incat sa nu te simti deranjata de ceea ce spun. Din cauza acelei experiente traumatice la care faci referire (si cred ca este vorba despre o despartire si de o distanta foarte mare) o parte din sufletul tau a iesit din campul difuz al suferintei, a parasit trupul pentru a putea supravietui experientei. Dar ce a ramas din el a incercat sa se refaca (senzatia ca durerea nu incape, ca inima iti este cioburi) si a reusit. Acum este vorba despre o umbra a acelei dureri.

Orice durere sufleteasca invinsa inseamna un plus de lumina, de liniste si seninatate si de echilibru. Deja ai constientizat ca a fost nevoie sa traversezi aceasta perioada de "intelegere prin durere", ca sa se produca anumite transformari in viata ta, care au o curba ascendenta. Dupa mine, prin ceea ce faci, ai reusit sa extragi maximul de folos din asemenea experienta. Si partea aceea de suflet isi regaseste matca sa poti privi "viata ca pe o sarbatoare". Ar mai fi ceva legat de un anumit segment al ocultismului, insa doar daca doresti imi voi expune parerea.

Iti doresc Liniste si Lumina sa poti duce la bun sfarsit ceea ce faci!

NAMASTE!
goiaexp44
 
Mesaje: 45
Membru din: Vin, Mar 23 2007 4:31 am

Mesajde gabrielagai » Vin, Aug 29 2008 8:44 am

Draga Elena,

Iti multumesc pentru cuvintele tale, nici gand sa ma simt deranjata. De fapt nu este vorba despre o despartire (poate daca ar fi fost despartire durerea nu ar fi putut fi atat de devastatoare). In situatia mea nu se poate pune problema despartirii, fiul meu are inca nevoie de mine (fiind inca destul de micut), la toate astea adaugand si faptul ca sunt in alta tara. Eu iti multumesc anticipat pentru orice sfat! In cazul in care crezi ca ar putea fi de folos iti scriu si adresa mea de mail: gabi0123@hotmail.com

:floare
Avatar utilizator
gabrielagai
 
Mesaje: 18
Membru din: Vin, Aug 01 2008 6:03 pm

Mesajde mszavai » Mar, Dec 15 2009 2:09 pm

AFIRMAȚII PENTRU IERTARE
Imagine
Iertarea este parfumul pe care violeta îl lasă pe talpa care a strivit-o - Mark Twain





Îi iert cu uşurinţă pe alţii şi sunt iertat.

Mă iert pe mine şi imi eliberez trecutul pe cea mai înaltă cale de evoluţie spirituală.

Iert şi comunic iubire, uşor şi fără niciun efort, acum.

Natura mea iertătoare este contagioasă.




Imagine
Cel slab nu va putea ierta vreodată. A ierta este atributul celui puternic - Mahatma Gandi





Îmi eliberez acum trecutul cu iubire. Sunt liber.

Îmi iert familia şi îi îmbrăţişez cu Iubire şi compasiune.

Sunt recunoscător pentru abilitatea pe care o am de a ierta cu uşurinţă.

Îmi eliberez trecutul şi mă iert pentru faptele mele.




Imagine
Secretul de a face pace cu ceilalți este acela de a te iubi și de a te ierta mai întâi pe tine -
Susan Barbara Apollon





Îi iert cu uşurinţă pe toţi cei care au nevoie de iertare şi mă iert pe mine.

Iertarea este un dar pe care acum mi-l fac mie şi celor din jurul meu.

Trecutul nu are nicio putere asupra mea.

Iertarea mă face să mă simt uşor şi liber.




Imagine
Iertarea te eliberează complet din istoria ta de durere și îți permite să mergi mai departe în viață,
în libertate - Brandon Bays





Cu cât eliberez mai multe resentimente, cu atât am mai multă iubire de exprimat.

Pe măsură ce învăţ să mă iubesc, îmi vine mai uşor să iert.

Iert pe toată lumea şi toată lumea mă iartă pe mine. Permit Planului Divin să acţioneze asupra vieţii mele.

Nu judec şi, la rândul meu, nu sunt jedecat. Planul Divin îmi luminează viaţa, dăruiesc tuturor iubire.




Imagine
Iertarea nu este un gest ocazional, ci este o atitudine permanentă - Martin Luther King Jr.



.
Avatar utilizator
mszavai
Site Admin
 
Mesaje: 517
Membru din: Mar, Iul 12 2005 1:38 am


Înapoi la Vindecare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 3 vizitatori

cron