TINUTUL RESPIRATIEI ESTE NOUA CULOARE LA MODA!
Stig Severinsen
De obicei ma scol devreme, insa in dimineata aceasta nu mananc micul dejun pentru ca nu vreau ca pulsul sa imi fie ridicat si nici nivelul de consum al oxigenului. Fac cateva exercitii yoga, apoi fac exercitii de respiratie pentru marirea capacitatii plamanilor, asa dupa cum se poate vedea. Dupa aceea beau un amestec facut din ghimbir, sfecla rosie (radacina) si cayenne, caci vreau ca focul interior sa imi fie puternic, deoarece aceasta nu este o zi obisnuita.
Astept dupa aceea sa imi soseasca echipa, caci in Groenlanda nu poti face nimic de unul singur, ai intotdeauna nevoie de suportul localnicilor.
Echipa imi da semnalul, am 20 de minute la dispozitie sa ma pregatesc. Ma dezbrac repede si astept. Doctorul imi ataseaza de piept un tensiometru sofisticat si ma simt pregatit pentru scufundare. Mascota mea Perth se afla deja la deschiderea triunghiulara ce a fost taiata in gheata si stau langa el in slipi si incep sa fac exercitiile de respiratie pregatitoare. Sunt anuntat apoi ca mai am doar 1 minut. Doctorul imi ia o mostra de sange din deget pentru a studia nivelul de stres al organismului meu inainte de scufundare.
Cand se da startul, imi atasez cablul de siguranta si imi cobor picioarele in apa inghetata. Fac semn echipei ca sunt OK, imi umplu plamanii cu aer, inspir pentru ultima oara si ma scufund in lichidul albastru de cristal.
Apoi incep sa innot. Imi sincronizez miscarea bratelor si a picioarelor, folosind stilul bras. Trebuie sa imi optimizez tehnica pe care o folosesc pentru a nu consuma prea mult oxigen. Si continui sa innaintez. In acest moment sunt deja atat de amortit - intregul corp imi este paralizat - astfel incat frigul nu mai are nici o importanta, caci deja am depasit acea faza. Trebuie insa sa ma concentrez si sa imi mentin ritmul de innot. Ma concentrez doar asupra innotului, fortandu-mi corpul pana la limita maxima.
Daca mintea va paraliza asemenea corpului, atunci totul se va transforma intr-un dezastru, caci daca mintea intra in panica, este fatal. Si continui sa alunec in acel abis fara margini, facand totul cu incetinitorul. Ma uit rapid la linie sa ma asigur ca imi mentin traiectoria si sunt constient de faptul ca atunci cand voi sosi la capat trebuie sa caut gaura de iesire. Acesta este momentul cel mai critic, trebuie sa gasesc iesirea cu precizie. Trag speranta ca mi-am coordonat innotul si trainingul a fost suficient, iar iesirea se afla la locul anticipat. Si, ajuns la capat, ies la suprafata cu bucurie. Inchei astfel scufundarea de 76 de metri - actualul record Guinness, si pot acum sa inspir.
Lupta interioara, durerea paralizanta din corp si minte, e problema mea si ma priveste pe mine. Insa vreau sa arat frumusetea acestui sport si trag speranta ca il veti asemana cu un balet, caci vreau sa demonstrez faptul ca fizic, corpurile noastre sunt capabile de lucruri extraordinare. Vreau de asemenea sa scot in evidenta faptul ca intotdeauna este lumina la capatul tunelului.
Anul trecut - la Clubul Exploratorilor unde sunt membru de cativa ani - la Gala de aniversare de 115 ani am avut privilegiul de a-l intalni pe Rusty Schweickart - pilotul Expeditiei Apollo 9 din 1969 si am discutat impreuna despre incredibilul sentiment de Libertate, de a pluti in spatiu fara gravitatie. El mi-a vorbit despre acel moment transformator in care s-a aflat plutind in spatiu, suspendat, intre Planeta Pamant si Infinitate.
Vestea buna este ca astazi nu trebuie sa mergeti in Cosmos pentru a avea aceasta experienta. Putem avea cu totii aceasta experienta, iar daca va tineti respiratia, puteti avea o calatorie interioara extraordinara.
Sunt deseori intrebat: "Steve, de ce esti asa de extremist? De ce trebuie sa iti tii respiratia asa de mult? De ce trebuie sa te scufunzi asa de adanc? De ce trebuie aproape sa te sinucizi pentru a realiza aceste performante? Este asa de periculos!" Insa pentru mine nu este periculos, nu este deloc extrem. Va spun eu ce este cel mai extrem: VIATA! Sau... a merge sa cumperi lapte. Deschizi frigiderul seara... nu e lapte. Nici o problema! Iti iei bicicleta veche si pleci nepasator - nu iti pui casca de protectie si nici luminile de semnalizare. Soferul masinii nu te poate vedea... Coliziune! Acesta este un exemplu de extrema pentru mine.
Tinutul respiratiei nu este extremism, lesinul nu este extremism. Este extremism atunci cand facem ceva in mod necugetat, fara a lua precautiunile necesare, de fiecare data, asemenea exemplului de a pleca seara cu bicicleta fara lumini de semnalizare.
Mi-am pierdut prietenul meu drag acum 7 ani. Alex a fost un inger frumos cand a trait aici pe pamant - un pasionat biolog marin asemenea mie, caruia i-a facut deosebita placere sa ii invete pe oameni, dar in special pe copii, despre lumea miraculoasa o adancurilor. Dar intr-o zi, in altruismul sau si incercand sa recupereze laba de innot a prietenei sale, Alex a neglijat regula primordiala a scufundatorilor, si anume: A nu te scufunda, niciodata, neasistat! Dar in altruismul sau, Alex a uitat acest lucru si a murit in ziua aceea.
Dupa moartea lui Alex am fost inspirat sa creez un program de Siguranta si Supravietuire, care este folosit astazi peste tot in lume. In concluzie, sa nu faceti niciodata scufundari neasistati, caci nu sunt semnale de avertizare. Este la fel ca atunci cand esti lovit de o masina: NU ANTICIPEZI ACEST LUCRU!
Va voi da inca un exemplu de extremism. In urma cu cativa ani, in Revista Barbatilor (Men's Journal) a fost publicat un articol despre un alt record Guinness al meu - articolul a fost intitulat "Gurul Ghetii". Acel articol in care se vorbea despre mine nu mi-a schimbat viata, insa un alt articol din acea revista mi-a schimbat-o. Atunci cand l-am citit mi s-a frant inima. Era vorba despre un tanar, Andrew, in varsta de 25 ani, ce fusese trimis in Iraq ca artilerist. La putin timp, Andrew a inceput sa aiba insomnie si, de asemenea, simptome de SPT (Stres Post Traumatic), iar ca tratament i-au fost prescrise 20 de medicamente si antipsihotice. Ganditi-va putin! 20 de medicamente diferite, deosebit de puternice! Acest exemplu nu reprezinta doar o extrema, ci este extrem de dezgustator!
Si mi-am spus ca trebuie sa ajut intr-un fel, ca trebuie sa existe si o alta cale, caci folosirea medicamentelor nu va redresa niciodata cauza bolilor asemeanea SPT, doar amortesc durerea si mai bine te droghezi pur si simplu sau te imbeti.
Respiratia si tinutul respiratiei am considerat eu ca poate vindeca ranile. Fara a avea nici un fel de experienta, dar avand un plan strategic, am rezervat o piscina si camere la cel mai frumos hotel din California de Sud unde locuiam la vremea respectiva. Apoi am dat anunt legat de evenimentul pe care urma sa il tin si pe care l-am numit Eliberarea de SPT. La acest eveniment au fost invitati veterani, iar participarea a fost gratuita. Jeff a fost unul dintre veteranii care au participat. In urma programului ce a durat cateva zile, Jeff a reusit sa isi aminteasca evenimente din copilarie, pe care nu si le mai putea aduce aminte, datorita traumelor de razboi. Vizitele la psihologi si psihiatrii, la fel si medicamentele, nu au reusit sa il ajute pe Jeff in suferinta sa.
(...) De-a lungul anilor, eu impreuna cu echipa cu care am fondat Breatheology, am creat statistici pe baza informatiilor oferite de cei care sufereau de SPT. Astfel incat am realizat ca pe primul loc se afla tragediile personale, pe locul doi abuzul sexual si abia pe locul trei veteranii. Am intrebat apoi de cat timp sufera de aceaste simptome si am aflat ca dupa 3-5 ani cei afectati inca mai experimenteaza traumele, (devenind adevarate 'oale sub presiune'), iar mai mult de 70% au spus ca sufera de trauma de peste 5 ani.
In concluzie:
- In primul rand, statisticile demonstreaza faptul ca SPT afecteaza intreaga populatie la nivel global si trebuie sa avem grija sa nu stigmatizam acesti oameni.
- In al doilea rand m-au ajutat sa inteleg ca, in mod evident, metodele de tratament folosite nu sunt eficiente, din moment ce oamenii inca mai sufera de trauma si dupa 5 ani.
- Iar pe locul trei, am realizat ca trebuie sa fac o shimbare in viata mea si anume sa trec de la Pasiune la Scop - sa incetez sa mai fiu acest campion mondial ce zboara peste tot in lume, efectuand aceste acte de circ in cusca mea de gheata si ca trebuie sa imi folosesc experienta si expertiza pentru a-i ajuta pe cei care sufera sa evadeze din propriile custi.
Doresc sa va mai impartasesc faptul ca atunci cand am facut scufundarea aceea despre care v-am vorbit, prin analiza mostrei de sange doctorii au putut observa ca nu existau hormoni de stres in organismul meu, iar acest lucru i-a surprins foarte tare, caci am innotat in conditii extreme.
Consider ca noi putem invata sa controlam stresul, sa controlam SPT si ca putem deveni confortabili in situatii disconfortante. Si cu aceasta ma ocup acum - calatoresc peste tot in lume si ii invat pe oameni cum sa isi optimizeze performantele atletice si sanatatea prin controlul si tinutul respiratiei. (...) Numesc asta: Relaxare la comanda!
Dupa parerea mea, atunci cand te scufunzi in apa si trebuie sa iti tii respiratia, reusesti sa atingi cel mai inalt nivel de control de sine. Eu numesc asta Meditatie sub apa, caci intr-adevar meditezi, iar creierul intra intr-un alt stadiu. Se poate observa pe grafic ca atunci cand ne tinem respiratia, se inregistreaza un nivel ridicat Alpha, ce este o stare de reverie.

Atunci cand iti tii respiratia, iti deschizi poarta spre inima ta si nu spun asta in sens metaforic. Tinutul respiratiei activeaza un proces natural in corp, numit Reflex Mamifer de Scufundare. Mie imi place sa-l numesc DELFINUL INTERIOR si toti avem acest reflex.
Iar candDELFINUL INTERIORse trezeste, este activat NERVUL VAG (nervul vagabond), al 10-lea Nerv Cranian, ce face legatura intre creier si inima, astfel incat intri in contact fizic cu inima. Nervul Vag se continua de asemenea la plamani, la organele interne si intestine si face parte din Sistemul Parasimpatic cunoscut si sub numele de Sistemul de Odihna si Digestie.

Cand iti tii respiratia putin mai mult, diafragma incepe sa se miste - incepe sa se acumuleze dioxidul de carbon - iar miscarea diafragmei duce la eliberarea stresului, a traumelor si a fricii din zona plexului solar.
Tinutul respiratiei, asa dupa cum se poate observa, este o parte naturala a procesului de respiratie. Este atat de neglijat - ceea ce este foarte trist - deoarece tinutul respiratiei are foarte multe beneficii.
Atunci cand este efectuat in mod corect, TINUTUL RESPIRATIEI ESTE FORTA SI MAGIE SI VA POATE VINDECA. Poate vindeca tipare disfunctionale si ajuta la luarea de decizii corecte. Poate ajuta chiar la transformarea stresului in RELAXARE.
Se vorbeste atat de mult despre meditatie, golirea mintii si respiratia constienta. Dupa parerea mea la fel de important este si TINUTUL RESPIRATIEI. Tinutul respiratiei poate ajuta la linistirea mintii agitate. Este o metoda rapida de a atinge ELIBERAREA SI PACEA INTERIOARA.
Tinutul respiratiei este PARTEA TACUTA a respiratiei.
La sfarsitul fiecarei scufundari pe care o realizez tinandu-mi respiratia, inchei cu un zambet. Fac acest lucru, caci vreau ca toti sa vada FRUMUSETEA TINUTULUI RESPIRATIEI.
Tinutul respiratiei nu inseamna a lesina (blacking out) - tinutul respiratiei este noua culoare la moda
(the new black)!
.