Vindecarea cu ajutorul Soarelui

Cum ne putem vindeca singuri

Vindecarea cu ajutorul Soarelui

Mesajde DARA » Mie, Iun 30 2021 11:38 am

Imagine



de Omraam Aivanhov

Dacă dimineaţa mergem să vedem răsăritul soarelui, este pentru că soarele e un centru, centrul sistemului nostru solar şi privindu-l ne îndreptăm spre propriul nostru centru.

Creierul uman e ca o lampă care luminează, care raţionează, care vede. Dar, la majoritatea oamenilor, lampa nu e bună, e o lumânare care nu luminează destul. Trebuie deci branşată la sursa inepuizabilă care îi va da toate posibilităţile, adică la plexul solar. De ce cei din vechime îl numeau "solar"? Pentru că e legat de soare şi soarele e inima universului nostru.

Fiecare arbore e un rezervor de forţe născute din soare şi pământ.
Creierul e capabil de multe lucruri, cu condiţia ca plexul solar să-i trimită energie.

Adevărata inimă, inima iniţiatică este plexul solar, el este cel care simte, înţelege, sesizează mari adevăruri cosmice. Ce sunt plexul solar şi creierul unul faţă de altul? Ei reprezintă cei doi poli: unul masculin, emisiv şi celălalt feminin, receptiv. Ruşii numesc această regiune a plexului solar şi a centrului Hara "jivot", şi "jivot" în bulgară înseamnă "viaţă".

Plexul solar posedă o farmacopee formidabilă, pe care nici nu v-o puteţi imagina; şi cum e în relaţie cu toate celulele, poate să intervină.

Când trăiţi un sentiment, când simţiţi în voi teama, îngrijorarea, dragostea, nu le simţiţi în creier, nici în inima fizică, ci în plexul solar. Deci, plasând inima în plexul solar, Iniţiaţii arătau că ei cunoşteau mult mai bine adevărata anatomie şi fiziologie umană decât biologii care nu văd decât ce e fizic şi material.

Soarele vorbeşte... El vorbeşte, şi cuvântul său este viaţa, el vorbeşte şi cuvântul său e lumina care cade aici pe pământ, pe plante, animale şi oameni.

Atunci când priviţi răsăritul soarelui primăvara, gândiţi-vă că sunteţi un fel de pământ în care aurul razelor sale poate veni să se depună şi să se fixeze.

Omul e ca un arbore: are rădăcini, trunchi, ramuri şi, în creier are flori şi fructe. Plexul solar reprezintă rădăcinile creierului şi el e cel mai important, rădăcinile sunt mai importante, pentru că dacă se întâmplă ceva în rădăcini, tot restul este în pericol.

Creierul e activ, dinamic, dar oboseşte repede dacă plexul solar nu îi trimite ajutoare. De aceea, înainte de a întreprinde o activitate intelectuală importantă, discipolul trebuie să lucreze cu plexul solar.

Creierul se manifestă, vorbeşte, comandă, organizează, produce agitaţie, strigăte, gesticulaţie. Dar cine îi dă posibilitatea? Plexul solar, el îi trimite energiile. Nu-l vedem, dar e acolo, ascuns, silenţios, nu-şi face apariţia, nimeni nu-i bănuie existenţa.

Da, creierul e o creaţie a plexului solar, e copilul său; de aceea plexul solar îl hrăneşte, iar când încetează să-i mai trimită hrana, omul îşi pierde posibilităţile: devine somnolent sau îl doare capul şi nu mai poate să gândească.

Odată cu dezvolarea creierului, omul a atins conştiinţa de sine, graţie căreia este individualizat.
Plexul solar, spre deosebire de creier, e legat de subconştient, pune omul în legătură cu oceanul vieţii universale.

Omul este obligat, pentru a trăi, să facă fără încetare schimburi cu cosmosul: a mânca, a bea, a respira, a absorbi lumina şi căldura soarelui, a absorbi radiaţiile cosmice...

Originea, sursa, este plexul solar şi creierul e ecranul pe care trebuie să se manifeste, să se exprime şi să prezinte lucrurile, în timp ce plexul solar îi dă această posibilitate.

Când inima voastră, adică plexul solar va începe să simtă, să iubească, să trăiască cu mare intensitate, atunci, da, veţi atinge, veţi mişca inima universală, inima Creatorului, şi din această inimă vor veni la voi energii, forţe, curenţi dătători de viaţă, care vă vor lumina.

:soare:
Avatar utilizator
DARA
 
Mesaje: 56
Membru din: Lun, Noi 06 2006 8:47 pm

Înapoi la Vindecare

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron