
Cu cat tot mai multi dintre noi ne preluam puterile si incepem sa ne cream in mod constient realitatea, cu atat avem mai multe sanse ca numarul celor treziti sa atinga masa critica.
În cerul înalt al iubirii
Traducere de Dana Buzoianu
Când lacrimile stau să-ţi vină
Aminteşte-ţi că într-o zi
Toate acestea se vor încheia.
În al nouălea cer vom pluti într-o zi,
Deşi mai întuneric decât decembrie pare.
Viitorul are pentru noi o altă culoare
În al nouălea cer vom pluti într-o zi…
Iar la capătul zilei
Aminteşte-ţi de acele timpuri
Când ajunsesem la limita puterii.
Pentru noi a fost o minune să trecem de noapte…
Iar la capătul zilei
Aminteşte-ti de felul în care
Am rezistat atât de uniţi până în ultima clipă
Că am rămas mereu alături
Tu şi cu mine ne vom aminti.
Fiindcă împreună tu şi cu mine veşnic vom fi
Şi întotdeauna mă vei face să plutesc în cerul înalt al iubirii
Nu crezi că a venit timpul să începi
Prin a face ce ne-am dorit dintotdeauna?
În al nouălea cer vom pluti într-o zi,
Fiindcă până şi imposibilul devine simplu
Dacă ne avem unul pe altul.
În al nouălea cer vom pluti într-o zi…
Fiindcă împreună tu şi cu mine veşnic vom fi
Şi întotdeauna mă vei face să plutesc în cerul înalt al iubirii
Tot mai sus, tot mai sus, tot mai sus…
Lighthouse Family - High