Poezii si proza

[Ani]

Destine împletite

Inger şi vultur; păzitor şi prădător purtând între aripi împreună viaţa. Unul o alină, celălalt muşcă flămând până la os, până la ultima suflare. Speranţă şi moarte unite într-un zbor nesfârşit deasupra pământului. Iubire si durere nedespărţite. Un perpetuum mobile al fiinţei în drumul spre împlinire. Un destin.
Tabloul dur dar atât de adevărat al existenţei umane de zi cu zi, obsedant repetat cu fiecare nouă fiinţă ce apare-n lumină. Orice altă pată de culoare apărută- n fundal, nu face altceva decât să completeze ansamblul aducând în plus viitorul, hotărât demult de undeva de sus.

Oricât ne-am păcăli în mintea noastră că putem schimba ceva în destinul nostru sau al celor dragi, tot vom ajunge pe aceeaşi linie a orizontului trasată de aceeaşi mână nevăzută, conturată cu o precizie uimitoare. Oricâte căi ocolitoare am inventa, toate ne vor aduce în acelaşi punct de început… sau de sfârşit.
Suntem ca nişte piese ale unui puzzle perfect, care, pierdute fiind pentru o clipă, alunecate prin colţuri nevăzute, sunt regăsite şi aşezate cuminţi la locul lor.

Viaţa noastră este ca un curcubeu , un arc aruncat peste timp, cu gradări precise ale jocului de lumini şi umbre. Nu ştim niciodată care parte a curcubeului se va stinge mai repede: cea cu culori deschise sau cea colorată mai sumbru?

Ne purtăm oare destinul în câteva litere ce formează numele nostru dat de părinţi împlinit prin botez? Am iubit din copilărie numele de Andrei şi, în completare, am adăugat fără să ştiu ce va urma, numele de Cristian. Unite, ele au cuprins în complexitatea lor un destin necruţător, cel al copilului meu. A acoperit în zborul lui prin această lume nedreaptă toate suferinţele posibile. A adunat în trupul lui curat prea multă durere şi, ca o minune ce mi-a fost poate hărăzită, sufletul lui nu a rănit, nu a cerut nimic altceva decât multă, foarte multă căldură, lumină, tandreţe. El nu a putut să dăruiască mângâieri fizice dar blândeţea privirii lui era pentru mine mai mult decât o mângâiere. Mi-a dăruit un univers de cunoaştere mult mai profundă al comunicării mute, am reuşit să ating măcar cu vârful degetelor sufletului acel nivel de transmitere a sentimentelor fără cuvinte, doar prin vibraţia subconştientului. Simt şi acum, când el a plecat la Domnul, aceeaşi legătură poate şi mai puternică. Ii simt permanent prezenţa în viaţa mea. A fost şi este în sufletul şi în inima mea un geniu al iubirii şi al comunicării. Un vis-realitate care s-a stins mult prea repede pentru câtă dragoste mai aveam de dăruit.

Am reuşit cu greu să mă ridic din neagra neputinţă în care mă aruncase plecarea lui la Domnul şi învăţată fiind de el mi-am revărsat cu înmiită intensitate dragostea asupra celui micuţ.Cu greu am reuşit să reconstruiesc o punte de comunicare cu micuţul rămas fără cel de la care învăţase să zâmbească,să râdă,să plângă.Ne-am unit în durere şi iubire mergând la braţ mai departe prin viaţă. Sunt conştientă că mă aşteaptă o nouă frângere şi lupt din răsputeri cu teama că-l voi pierde şi pe el într-o zi.

Vulturul muşcă mai departe din carnea fragedă a sufletului meu dar îngerul are acum un ajutor puternic şi mângâie rana sângerândă. Balanţa zborului s-a înclinat mult acum, sunt mai multe aripi albe ce mângâie, alină şi îndreaptă către lumină viaţa. Vulturul gândurilor negre speriat, de multe ori pierde controlul şi-atunci lumina inundă spaţiul rămas gol. Numai gândul singurătăţii la final de zbor mai muşcă timid din când în când, din carnea fragedă a speranţei. Frica de moarte fuge mâncând pământul şi, o fericire aproape de nebunie mă cuprinde pentru o clipă la gândul că am reuşit încă odată, din miile de ratări, s-o înving.

Să nu uităm niciodată că: “ Suntem ca o pagină albă pe care Dumnezeu scrie o parte din istoria Sa… “

[Irina06]

Draga mea,
Ma bucur ca ai revenit. Te-am cautat aproape in fiecare zi. Imi era dor de tine. Am citit noile tale poezii si ce ai scris in proza. Pentru mine esti un suflet nobil, un model de de tenacitate in lupta ta cu destinul, cu o uriasa forta de a te ridica din "neagra neputinta". Iti doresc Pace si Lumina.

Cu multa dragoste si respect
Irina,

[Ani]

Multumesc din suflet, Irina! Mi-ar placea sa scrie si altii. Sa schimbam impresii. Sunt multi oameni puternici pe lumea asta de la care (parte din ei) am invatat foarte multe metode de a-mi intari sufletul, vointa, caracterul.

Dacă timpul n-ar mai curge…

Privesc în jur căutându-mi cuvântul. Noţiuni complicate se aştern pe paginile cărţilor. Încerc să le-adun în palme, să le frământ, să le simplific, să le aduc mai aproape de modul meu de a gândi, de a le percepe sensul. Nimic nu e greu, totul poate fi descifrat. Transform în mintea mea totul, filtrez prin propria-mi simţire şi-mi dăruiesc în final idei şi principii de viaţă clare, fără multe cuvinte. Simt că numai aşa pot obţine un echilibru între raţiune şi visare.

Privesc oglinda apei unduindu-se-ncet în căutarea perfecţiunii: o imagine clară. Univers mereu în mişcare, mereu în schimbare, inversând valori, principii generale de viaţă. Chiar Eu, privind oglinda apei, Eu, Univers din carne şi oase şi apă şi... trec prin stări diferite, mă schimb de la o secundă la alta, de la un minut la altul. Melancolie profundă, apoi o amintire dragă îmi dăruieşte în colţul gurii un zâmbet luminându-mi pentru o clipă faţa. O lacrimă se prelinge încet pe obraz ca un drum al durerii, părere de rău a frumuseţii amintirilor trecutului. Şi, ciudat! Viitorul care ar trebui să fie purtător de victorii e doar o avalanşă neiertătoare de temeri şi gânduri , amalgam de alb şi negru. Mă simt un infim fragment al întregului Univers. Univers în unduire de ape, de clipe, de sentimente, de cunoastere.

Las apa să-şi continuie curgerea şi-mi ridic privirea mirată de splendoarea tablourilor în mişcare ce mă-nconjoară; toate, unite sub mâna plină de forţă creatoare a Lui, într-o mirifică şi infinită armonie: Natura. Privesc pădurea în plin soare, tablou pictat cu insistenţă numai în verde crud cu ale sale nuanţe pline de viaţă şi speranţă. Privesc pădurea atunci când cerul e acoperit de nori. Frunzele devin verzi-cenuşii şi pe măsură ce trece timpul, se-ntunecă cerul a supărare, a furtună, ele devin aproape negre. Odată cu înseninarea, pădurea redevine strălucitoare, verdele crud revine în tablou dar, acum avem o altă pădure, cu alte frunze mai noi, mai crude, mai vesele. Şi pe măsură ce ziua îmbătrâneşte, pădurea îşi schimbă chipul de la o clipă la alta, de la o oră la alta - un ciclu continuu ce nu se opreşte niciodată. Doar dacă timpul n-ar mai curge…

[Maria]

Ani, daca ai incerca sa intelegi ce este moartea poate nu ai mai trai drama cu asa o intensitate. Sufletele noastre sunt deplin deacord cu tot ceea ce traiesc. Nu suntem victime, ci creatori. Aminteste-ti!!!!

Cu toata dragostea iti doresc sa-ti amintesti si sufletelul copilasului tau drag va fi multumit dincolo. Ce mult se inalta sufletul dupa cele traite de tine!!! Incercarile nu sunt o pedeapsa, ci un dar si tie iti ramane sa descoperi darul. Si pagina alba o scriem noi, sinele nostru.

Iti suntem alaturi

[Ani]

Vă dăruiesc din tot sufletul câteva din poemele mele.

Iubesc scrierile lui Omraam M. Ivanhov şi multe din poemele mele sunt inspirate în parte din cărţile luminosului Maestru şi din practica mea în Reiki (meditaţie, tratamente).

Mă bucur că v-am regăsit! Nimic nu e întâmplător.

Iubire, pace, lumină!

Să fii copil...

...un rod deschis iubirii.

Înaltul te aduce-n faţa porţii.
Un ochi deschis înghite-otrava firii
purtată-n crucile de foc amare
Un simplu gest ridică-n slavă gândul.
Un bine primeneşte viaţa minţii.
În inimă îţi curge grâu şi-n vine,
argintul împleteşte zbor spre Sine.
În palme, fructul copt, durerii spune
că-i mulţumeşte pentru viaţa dăruită.
Înclină chipul conturat din fire,
de aur vechi crescut în mii de lire.
O coardă ruptă se îndreaptă-n cale
iar spiritul izbânda împlineşte...

Rămâne-un zbor, o aripă întinsă,
ce soarele atinge şi în lume,
ploaie împarte visurilor moarte.

Să fii copil...
...dar mai întâi părinte.

Un rod s-aduci în lumea asta mare.
Prin Sacrificiu să păşeşti pe trepte.
Lumina s-o primeşti şi s-o-mplineşti
în ramuri drepte...
28 Decembrie 2007



Privesc o clipă luna

Un răsărit atinge
umbrele nerostite.
Cuvinte-amăgitoare...

Primesc şi gânduri clare.
Se nasc...

...şi firul,
de-argint îmi pare,
un şipot blând de ape...

Îmi creşte-n palme versul,
creaţia se scurge...

Un mugur de-ntuneric
în colţuri simt cum plânge
Rotunde fibre albe,
strălucitoare puncte
aleargă,
mă-mpresoară,...

Simt iarăşi fericire!

O clipă,
cred că-n valuri,
alerg către lumină dar,
pasul se înfundă
şi negre pânze– mi fură,
surâsul
şi-n privire,
din fulgere-adormite,
scântei se-aruncă-n hăuri...

Odată,
eram suflet...
şi spiritul Înaltul
îl cuprindea în bobul
de grâu,
din chipu-i mândru...

Încep călătoria
cu-n vis ce-adoarme-n ramuri,
simţind cum creşte rodul
iubirii de departe...

Mă împlinesc în flăcări.

Ating cu fruntea bolta,
tăcerilor aprinse
în candele de flori...

Din rădăcini se-aude,
şi-acum
freamătul morţii
şi-al vieţii
deopotrivă...

Destin de picătură,
simţind tot universul,
în cerul ce se-ascunde,
în freamăt de azur...




Uneori Lumina

Uneori,
hrana Luminii
împleteşte iubiri nespuse...
doar simţite
în tropotul cristalin
al hergheliilor Fericirii
nesfârşitei bucurii de a fi
copil
sau simplu,
fluture
respirând secundele
răsăritului...
uitând că înserarea
aprinde felinarele
în gări prea mici
să cuprindă o viaţă.

O doină se naşte
în tunelul gândurilor...

Pe cărarea sunetelor
aripile foşnesc
un rămas bun
Din nunta cu viaţa
rămâne doar
Lumina Renaşterii zborului.

O flacără nestinsă
de sfârşitul
zilei...



În liniştea durerii

cu lacrimi de piatră…

…fântâna curată
zâmbeşte şăgalnic,
unui trecător...

Din iris alungă,
furtuna de clipe.

Le-adună-n adâncuri
şi-n ziduri le sfarmă...

Ochiul nu vede
Lumina din stânca,
rostogolită
printre aştrii grăbiţi.

Iar Sinele uită
s-adune căldura,
unui zâmbet tandru
-copilul isteţ...-

Întoarce-ţi pleoapa
şi visul se schimbă
Clipeşte,frământă
în pumni, şarpe alb.
Spirală de cântec
venit de departe,
deschide pământuri,
naşte şi ape,
în flăcări ridică
Sinele blând…



Picătură de apă...

... furând lumina
Regăsită-n ocean
fărâmă călătoare
din mâluri, din lacuri, pâraie
întoarsă din gânduri
în albe izvoare,
în zile sau nopţi
primeşte lumina...

Priveşte adâncuri...

Mirată, se-ndoaie.
În clipe minune
citeşte în frunze,
nervurile drumuri,
din visuri culese.

Nu ştie de roua
dimineţilor calde...

În pietre pătrunde
crezând nemişcare..

Iluzie moartă
trezită în umbre,
simte lumina.
Nisipul devine...

Prinde-ntre gene
argintul din Sine.
Seva cuprinde
în bobul de aur...

În ploaie de galben
izbucneşte-n cuvinte...

[FAIRY_ADINA]

Dedic aceste poezii baietelului Cuzuc George, diagnosticat cu autism, si care are nevoie de ajutorul nostru.


Sunt eu si Tu, Doamne. Tu si inima mea… Inima Ta. Ai crescut ca o samanta de stejar in inima mea fierbinte. Dragoste nemarginita, O iubire Uriasa care uneori ma consuma, alteori ma orbeste. Insufleteste-ma Doamne. Fara Tine inima mea dispare si inceteaza sa mai bata. Ai pus acolo suferinta si bucurie, apoi m-ai lasat singura sa ma regasesc. DOAMNE FII CU MINE, FII IN MIJLOCUL CAUTARII MELE, FII IN SUSPINUL MEU SI IN GOLUL meu, FII IN ADANCUL MEU. Toate cuvintele dispar in prezenta Ta Doamne, si raman despuiata de trupul meu: O inima mare batand si strigand: Dragostea mea, Iubirea Mea, Sufletul meu, nemarginirea mea, bucuria mea, patima mea, vointa mea, zbuciumul meu, viata mea, poezia mea, lumina mea, nu ma parasi!!

---

Sa fiu fluture de-o zi
As vrea
Doamne,
Sa soptesc iubire florii din
Inima Ta
Sa-mi tes aripi din lumina
Soarelui Tau
Apoi sa strig in toata padurea
Eu sunt fluture-Dumnezeu

---

Am o singura usa-iesire:
Intrarea de lut
Nemiscat si tacut
In care ai suflat, Doamne, Tu
La–nceput.
Sa ies cand vreau eu?
Nu mai pot
M-ai impins Tu din spate
In jocul asta
Netot
Si-acum tii usa inchisa-nadins
Pana se face loc in
Paradis

---

Unde m-am ascuns, Doamne?
De nu te mai vad
De nu te mai aud
De nu te mai stiu?
Loc pustiu
Loc mut
Loc ud
Scoate-ma-n Lumina
Pune-ma–n Soare
Spune-ma-n cuvant
Doamne Sfant!

---

Suntem numai noi doi acum: eu si Tu
Pretutindeni Tu,
Iata-ma
Asa m-ai facut
Iubire
Nemarginire
Nesovaire
Adevar
Lumina
Tu ai pus astea in lutul din care m-ai creat,
Dragul meu Dumnezeu,
Creatorul meu
Te iubesc pentru iubirea din sufletul meu
Tu alegi cand te voi vedea
Acum e momentul rugii:
“Ramai cu mine, Doamne,
Iubirea mea!”

---

A fost o iarna de zbucium,
Zbucium adevarat.
Imi rasuna inca in suflet
croncanitul fulgilor trantiti pe asfalt
s-a facut zapada alba ireal
intr-un joc haotic tembel si barbar
tavalita–n frigul gandului de gheata
te strig Doamne, de azi dimineata
Nu gasesti cu cale sa-mi raspunzi, dar strig
O sa strig pana cand o sa uit
Ca strig eu
Atunci vei veni
Imi vei pune palma pe obrazul murdar si-nghetat
Si-mi vei spune:
- Nu te-ai saturat de atata strigat?
Ingerii se cheama in soapta, femeie de lut
Iar eu inmarmurita nu voi sti sa raspund
Voi sopti tremurand:
- Doamne ramai
Ramai caci altfel strig din nou in abis
Si-ti deranjez toti ingerii din Paradis!

---

Doamne, Iubire nemarginita,
Te-am palmuit
Te-am alungat,
Te-am scuipat,
Te-am rastignit,
Iar Tu m-ai iertat.
Murind in chinuri pe cruce, ai luat si crucea mea
pe care n-o pot duce.
Acum stai la usa sufletului meu si bati,
Iar mie mi-e atat de rusine sa-ti deschid,
caci atunci o sa vad cum te-am chinuit,
Si cum te-am prigonit.
Da-mi lacrimi Doamne sa plang,
da-mi Doamne lacrimi fierbinti.

---

Vreau sa fiu cea care-ti saruta picioarele, spalandu-le cu parul meu,
sa fiu cel care striga - Tu esti Fiul lui |Dumnezeu,
vreau sa fiu cea care plange de dorul vorbelor tale,
vreau sa fiu cel care–ti aude vocea pe cale,
vreau sa stau langa pieptul tau,
sa ma hranesti si pe mine cu inima ta,
sa curga si-n trupul meu sangele tau
Dar drumul mi l-am facut atat de lung, si abia ma mai tin pe picioare.
Mi-e frica sa zbor desi mi-ai dat aripi,
mi-e frica sa cred desi te-am atins drept in ranile tale
mi-e frica sa sper desi mi-ai promis ca vei fi langa mine,
mi-a ramas doar iubirea, iubirea de Tine.

---

Locul e pustiu
drumul e lung
dar
Voi merge curat
Pas langa pas
Cu bobul de lumina care mi-a ramas
Cu firul de soapta pe care–l mai stiu
Iar cand voi avea putere sa strig cu
Strigatul Tau de pe cruce
Atunci voi fi ajuns
Si bobul de lumina va fi ca un Soare
Drumul va fi cale,
Noaptea va fi zi
Iar eu voi invia in
Inima Ta

---

Sunt a Ta, Doamne
Pana la sfarsit
Pana ma voi schimba in cuvant,
Sa fie soptit
Pana o sa-mi luminezi fiecare celula
Si pana o sa-ti aud fiecare cuvant
O sa ascult tacerea din care
Se naste cantecul tau
Dansul semintei
Indragostite de Soare
Si-albastrul cerului picurat in mare
Si soapta formei straina de trup
Da-mi aripi Doamne,
Da-mi suflet sa-ti cant

---

M-am imbatat cu Soare si Lumina
Si pentru asta, primavara e de vina
Sau poate florile tacute
Sau raul domol
Ma topesc in muguri
Ma transform
Sunt ploaia albastra ce curge–n pamant
Sunt raza de soare
In care
Rasar firele de iarba
Gadil crengile cu degetul mic
Sa le rasara frunze
Ma ridic
Pana la ultimul cer
Si pier in causul palmelor Tale
Ascultandu-ti vocea de stea
- Bine ai revenit, fiica Mea

---

Si fluturii tipa,
Atunci
Cand aripile li se fac palme
Si zborul le devine ruga
Din ce in ce mai albastra,
Din ce in ce mai inalta
Tipa timizi
Apoi tac
Tac in raze curate de lumina
Asezate cuminti
Pe crestete de copii
Fara parinti

---

Vis de Toamna
Somn de spice
Fructele-i toate in mine sa pice
Lumina alba
Lumina duioasa
Spirit din Soare
Fa-mi–te casa
Din pamantul rotund
Ma inalt roditor
Catre cer curcubeu
Ma adaug stelelor

---

Sunt A – mirare
Pentru fluture, floare
Pentru cerul cu Soare

Sunt I – iubire
Pentru Lumina si om
Pentru iarba, piatra sau pom

Sunt E – locuiesc printre stele
Langa ingeri cu aripi de foc
ca si ele

Sunt O si ma nasc
Din Soare si ou
Aduc in lume tot ce e nou

Sunt U ascuns in sunet, culoare
Si atunci cand a nins
In samanta de floare

---

Ma strecor printre pietre
Tacuta
Ma cobor printre spice
Rodita
Ma cant printre pasari
Pierduta
Ma nasc in Soare
Stiuta
Revin la izvor
Dor
Dor de zidire
Unduire de apa
Curata
Si zbor,
Zbor inalt de cocor.

---

Mi-au tacut toate visele
Lasand in livada
Printre merele si gutuile
Care-s gata sa cada
Mirosul bunicii
De tamaie nearsa
Si cartea de rugaciuni
Din care–mi vorbeste
Cu glas sobru si greu
Dumnezeu
Dar mai e o samanta
Care–a murit si ea
Sa invie intr-o mladita de stea
De unde imi canta
Ca o adiere, o voce usoara si lina:
Dumnezeu in Lumina
Imi uda lastarul cel nou
Cu cuvant de iertare
Cu roua
Rabdare
- Am crezut ca murisem, Doamne, stii
Si-am inviat desi nu mai sunt eu
Cresc odata cu lumina–lastar
Rasarita in sufletul meu.

---

Rugaciunile soptite
Stau pitite pe la colturi
De sfere
Stinghere
Asteptand un inger intarziat
Sa le ia la palat
Rugaciunile strigate
Stau adunate
Asteptand fierbinti
Ingerii printi
Rugaciunile mute
Au aripi de vultur
Si ajuta ingerii sa zboare
Rugaciunile planse
Se transforma-n izvoare
Cu care pamantul
Spala ingerii pe picioare
Si-asa fiecare rugaciune
Mai usor sau mai greu
Devine dupa o scurta calatorie
O raza curata din Iubirea de Dumnezeu

---

Merg incet.
Drumul e greu …
Ma asez obosita, putere sa cer
- Continua, esti in Imparatia lui Dumnezeu

Pe calea ingusta sunt
Oameni ca si mine
Tarandu-se spre tarm
plang
De durerea lor, de durerea mea
- Continua, te vei managaia

Imi cresc aripi
Pasul mi-e mai usor
Dar nu pot inca sa zbor
Ma loveste in fata vantul
- Continua, vei mosteni pamantul

Ma indrept cu pas sigur
Si drept
Fara sa mai astept
a zbura
- Continua, de dreptate te vei satura

Langa mine e cineva.
Ostenit, scuipat, palmuit
Cu o cruce mare in spate
- Sa mergem impreuna,
Avem o singura noapte
Si-o zi,
- Continua, te vei milui

Merg mai departe
Si-L vad pe Domnul Iisus
Eu sunt un fir de nisip
El e in Lumina, sus
- Continua, ai inima curata, mi-a spus

Si ma desprind usor
Ca intr-un zbor
Nu sunt eu
A ramas luminata inima de nea
- Bine ai ajuns, fiica Mea

[AncaS]

Sufletul mă cheamă să-l îmbrăţişez. Nu pot să mă prefac că sunt prea ocupată ca să-i răspund. În mine chemarea iubirii este tot mai puternică. Continui cu activităţile la care sunt implicată. Întristat, sufletul se închide în sine. O, nu! Exclam pătrunsă de tristeţea lui. Iartă-mă iubirea mea! Tăcut tu m-ai lăsat să-mi sfârşesc toate lucrările. Nu m-ai oprit niciodată. Câteodată mă atingeai blând pe mână încercând să-mi atragi atenţia asupra ta, dar, resemnat, renunţai când îţi dădeai seama că nu doream să-mi las problemele exterioare nerezolvate. Nemângâiat şi singur te-ai retras în cochilia ta. Tristeţea ta a ajuns însă până la mine. Vino suflet drag să dansăm dansul iubirii.

…muzica îmi poartă sufletul în zbor, tot mai sus şi mai sus. Îmi întind mâinile şi ele se transformă în aripi. Plutesc lin în aerul mângâiat de razele soarelui. Deodată tresar uimită, lângă mine, o lumină de formă ovală mă însoţeşte în zborul meu. Încântată, mă las încet pe o pajişte verde şi mă uit cu coada ochiului să văd ce face lumina. Aceasta se lasă o dată cu mine jos pe pământ. Mă aşez cu picioarele sub mine şi mirată văd cum lumina oprită lângă mine în aceeaşi poziţie se transformă într-o altă fiinţă identică cu mine. Stăm faţă în faţă şi încerc să găsesc vreo deosebire. Avem aceleaşi trăsături şi aceeaşi îmbrăcăminte dar părul şi faţa ei strălucesc mai tare. Mă uit în ochii ei şi zâmbetu-i luminos îmi înveleşte întreaga fiinţă în iubire. Lacrimile încep să-mi curgă pe faţă, înţeleg: este cea mai înaltă parte din mine, acea parte care-mi dăruieşte întotdeauna gândurile de iubire, pace şi bucurie&. Simt un dor nestăvilit să mă topesc în ea. Îmi întind braţele şi ne îmbrăţişăm. Suntem una! De fericire încep să dansez. Zbor şi dansez. Râsul meu cristalin străbate poieniţa, iar natura întreagă îmi răspunde: vântul ia două crenguţe de brad pe care, cu generozitate, pădurea i le oferă şi le transformă în coroniţă pe care mi-o aşează blând pe păr. Sunt îmbătată de mirosul plin de prospeţime al naturii, de tandreţea cu care mă înconjoară. Pe covorul verde de iarbă, o floare albă gingaşă îmi atrage atenţia. Se mişcă lin în dreapta şi stânga ca într-un dans vrând parcă să-şi ia elan şi să zboare până la mine. Înduioşat, vântul o desprinde încetişor de pământ şi o suflă delicat spre mine. O prind în palmele mele şi încântată de parfumu-i fin îi şoptesc cuvinte de iubire. De emoţie, petalele florii se colorează în roz. Dintr-o dată în aer plutesc mii de flori roz care dansează, aşezându-se apoi pe pământul care începe să respire în ritmul iubirii. Sunt fericită, când, privind în jurul meu, observ că şi alţi îngeri învelesc pământul cu florile iubirii.
Acum ştiu că zilele când Dumnezeii se ascundeau pe Pământ, de ei înşişi, experimentând Cine Nu Sunt Ei Cu Adevărat se apropie de sfârşit. Voalul se ridică încet, încet iar lumina este tot mai puternică.

[Thor29]

Înger, Îngeraşul meu


Înger, Îngeraşul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu
Roagă-te lui Dumnezeu
Pentru sufleţelul meu,

Totdeauna fii cu mine
Şi mă-nvaţă să fac bine,
Eu sunt mic, Tu fă-mă mare
Eu sunt slab, Tu fă-mă tare

În tot locul mă însoţeşte
Şi de rele mă păzeşte,
Totdeauna zi şi noapte
Până-n ceasul cel de moarte

Să mă curăţ de păcate
Îngeraş, trezeşte-mă!
Cruce, ocroteşte-mă!
Doamne, mântuieşte-mă!

Lumea noastră deci, în care
Cei mai mulţi au doar înfrângeri,
Plină este în toată clipa
De Dumnezeieştii Îngeri.

Şi îndeplinind porunca
De la Dumnezeu Prea Sfântul,
Unii dintre ei se-arata
Ca sa-i vadă şi Pământul.

Însă mii şi milioane
Nevăzuţi rămân mereu,
Stând pe oameni să-i înveţe
Vrerile lui Dumnezeu.

Ei se-arată numai celor
Miruiţi din Slavi Divine,
Care n-au venit pe lume
Să trăiască pentru sine.

Ci venit-au cu menirea
De la Dumnezeu Prea Înaltul,
Lepădându-se de sine
Să trăiască pentru altul.

Fiecărui stau de veghe
Câte unul zi şi noapte,
Şi ferice este acela
Care prinde-ale lui fapte

Ei ţes haine de lumină
Fiecăruia s-o poarte,
Pe pământ trăindu-şi viaţa
Cum şi dincolo de moarte.

Haine în care străluci-vom
Întru veşnicia vieţii
Precum stelele străluce,
Până-n zorii dimineţii.

Doamne, dă-mi spre ocrotire
Un Înger sfânt, Trimis Ceresc
Ca sub a lui aripa sfântă
În pace sa mă odihnesc.

Îngeraş, coboară lin
Lângă patul meu,
Somn uşor tu să-mi aduci
De la Dumnezeu.

Să adorm pe braţul tău
Dulce, drăgăstos
Până-n zori, când m-oi trezi
Dintr-un vis frumos.

Înger, Îngeraşul meu
Tu păzeşte-mă de rău
Şi du-mă la Dumnezeu!

Când seara tu te rogi copile,
Alături de măicuţa ta,
În jurul tău stau Îngeraşii,
Chiar dacă tu nu-i poţi vedea.

Când cânţi cântările frumoase
Ce Tatălui Ceresc ii plac,
Cu tine cântă Îngeraşii
Şi închinăciuni cu tine fac.

Ce fericiţi sunt Îngeraşii
Când tu eşti bun si silitor
Când cânţi şi când te rogi fierbinte
Ce mare-i bucuria lor.

Dar cât de mult se întristează
Când nu te rogi şi nu eşti bun,
Atunci se duc plângând la Domnul
Şi toate cu durere-i spun.

O, nu-ntrista pe Îngeraşii
Ce vin cu drag in jurul tău,
Ci cheamă-i să-ţi îndrume paşii
Să fii mai bun, mai bun, mereu.

Lumea lor de nu se vede
Nu înseamnă ca ea nu e,
Nici mireasma nu se vede
Dar din flori ea totuşi suie.

Chiar aşa e şi cu lumea
Îngerilor pe pământ
Ochii noştri nu văd Îngeri,
Printre noi, însă ei sunt!

Fiecare om în lume
Fiecare ins mereu,
Stă sub veghea ce i-o poartă
Îngerul lui Dumnezeu

[DARA]

Ma alatur si eu scumpi ingeri, la ce ati scris mai sus si aduc un mesaj primit de la sinele meu divin (care nu stie sa-mi comunice, decat in versuri ), pentru ca toti cei ce ne sunt semeni si trec pe aici, sa constientizeze cine sunt cu adevarat!


Îngerii din cer coboară
Şi aduc cu ei iubirea,
Pun în inimi primăvara
Şi în suflet nemurirea.

Sunt aici, chiar printre noi
Şi-au venit din veşnicie,
Astre întrupate-n voi,
Ca să-aducă armonie.

Iar acum, oameni din stele
Pulbere de diamante,
Împletesc mii de inele
Cu-a lor raze minunate.

Şi în prag de primăvară
Astrele s-au adunat,
Oare, pentru-a câta oară...
Să învie ce-au uitat.

Fraţii lor de pe pământ
Într-o adormire lungă...
Morţi, dar vii, fără cuvânt,
Neştiind decât să plângă.

Multe flori prea minunate,
Se ridică din noroi
Trebuiesc însă udate
Cu iubire pentru voi.

Haide, omule-ndrăzneşte,
Să fii Lună, să fii Soare
Căci lumina se iveşte
Iarăşi viaţa dă în floare.

Aţi uitat că sunteţi zei
De prea multe griji terestre
Îngeri scumpi şi dumnezei,
Reveniţi cu tot ce este!

CU IUBIRE!
DARA.

http://www.lucratorul-in-lumina.com/fel ... poppy.html

[Doina Consuela]

MINUNAT... E PUTIN SPUS. NU AM CUVINTE. DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE.

Am cautat si v-am gasit fiinte pline de lumina. Sa fiti iubiti.
Cu drag

[simina2]

Multumesc, suflet bun, pentru versurile tale pline de lumina. Iubire si recunostinta.

In calitate de coordonator de proiect, te invit sa le publici alaturi de noi in volumul antologic Izvoarele vietii, care va apare in anul 2009. Asa vei putea fi citita de si mai multi oameni.

[ileanaradu]

Poeziile tale sunt ca un pansament pentru sufletul meu. Dumnezeu te iubeste foarte mult!!!

Iti multumesc!!!

[mszavai]

Sclipirea Nocturna
- Tudor Macicasan –

15 Septembrie 2006

Aplec acum eu capul, adorm atins de ingeri
Dar lacrimile de cristal, ochii blanzi-mi tulbura...

Adanc in suflet eu privesc, incerc sa-mi amintesc...
Sunt eu oare-un simplu om? Sau ceva Dumnezeiesc?

Adanc eu, insa, tot privesc.

Atins de ingeri,
Imbratisat de aripi calde,
Adorm si simt cum parca eu plutesc
Si-aud vocile celeste ce intr-un cor Ei toti graiesc

Pasnic, dar neinteles adorm, cu lacrimi triste pe obraz...
Cat imi este Doamne, dor sa-ti simt dragostea divina, aici la mine-n dormitor.

Am adormit.

Ce sa fac eu, Tata? Caci singur in suflet ma simt
...am plecat nici nu mai stiu...
Adevar am spus eu Tata? Sau am inceput sa mint?

Acum ce mai conteaza, toata dragostea pluteste-n jurul meu...
Ah! Ce-as vrea sa o ating – este ea asa departe Tata? Sau incerc eu s-o resping?
Adanc in suflet eu plutesc acum... printre frunze, printre stele
Mirosind miresme dulci de miere si in mana dreapta tin o blanda floare de malin.

Dar eu, Tata, vreau sa stiu...
Cum pot eu sa dorm acum si-n acelasi timp sa scriu?

Desi magia infloreste intr-un suflet argintiu – al meu – de ce oare eu ma simt acum asa pustiu?

Nu stiu, Doamne, ce sa-ti spun nici nu stiu unde-s acum... sunt eu oare-ntr-o visare? Simt o mare apasare...
Simt nevoia sa-mi raspund, unde-s Doamne eu acum?

As vrea sa plec pentr-un moment intr-un loc indepartat sa ma simt cu totul viu si in suflet impacat.

[ady_laur99]

Dedic aceste versuri, voua, sufletelor curate. Fie ca ele sa ajunga la inima voastra.

Tablou din natura

Intr-un loc placut mult mie
Privesc a cerului zamislire
Caci aici cerul si pamantul se unesc
Si rezultatul lor este ceva dumnezeiesc.

Eu sunt un indragostit de natura
Si pentru asa ceva trebuie sa ai o minte matura
Sa iubesti tot ce te-nconjoara
Sa nu lasi necazurile sa te doara.

Un vant dulce din rasarit
Ajunge in muntele cel ferit
Soarele raspandeste a lui lumina
Si fata lacului ramane senina.

La umbra unui stejar batran
Stau gandurile sa-mi adun
Totul inspira pace, armonie
Si eu ma umplu de multa bucurie.

Nimic nu deranjeaza aceasta liniste adanca
Aici, unde cararile lumii se bifurca
Si eu ma simt mai linistit ca niciodata
Si parca ma aspira natura toata.

Incet se lasa noaptea peste acest peisaj
Dar nu sunt in desert ca sa fie un miraj
Si tot ce vietuieste se apropie de culcare
Si spectacolul de frumusete este mare.

Pe cer una cate una stelele apar
Greierii incep sa cante cu un glas amar
Pe cer luna se suie cu pasul ei incet
Si lumina ei se-mprastie ca un torent.

In aceasta liniste si armonie
Multe doruri mi se transmit acum, mie
Si in acest peisaj creat de nu stiu care zeu
Cel care zambeste naturii, e sufletul meu!




In lumina lui Eu Sunt

In cautarea adevarului materiei inerte
Imi impart gandurile in mai multe cete,
Dar voi gasi oare ceea ce caut?
Mai usor ar fi sa cant din flaut.

Dar sunt un om perseverent
Si deasupra tuturor un pui de poet.
Gandul meu se inalta sus, mai sus
Acum cand soarele se pregateste de apus.

Unde-l voi gasi pe Dumnezeu?
Orientalii spun ca in propriul Eu
Acolo el salasluieste de-o eternitate
Rasarind lumina in umanitate.

Caci TU ai creat TOTUL din nimic
Si UNIVERSUL sta in degetul tau mic.
Caci TU te afli in tot ce vietuieste
Chiar si in firul de iarba care creste.

De mult timp te caut pe tine, Tata,
Ca sa-mi deschizi si ultima poarta
Caci vreau pe TINE sa te slavesc
Aici, in Templul Tau cel dumnezeiesc.

Lumina Ta mereu sa ma ajute
Caci in aceasta lume sunt dureri si necazuri multe
Tu insa esti mereu cu mine
Si ma indrumi sa fac numai bine.

O, Tata Ceresc din negura multor vremi
Prin iluzia materiei la Tine Tu ma chemi.
Caci numai in Tine pot fi fericit
Nu ca ce-l ce simte ca-i mereu umilit.

Primeste-ma, Lumina, caci mult am ratacit
Si cum sunt acuma, e soarta ce-o merit.
Caci din lumina am venit
Ca sa fac ce mi-am dorit.

Fericiti sunt cei care traiesc in Tine, viata toata,
Iubeste-ma si pe mine, cum ii iubesti pe ei, Tata!

[mszavai]

E DOAR UN BUNA DIMINEATA DE LA MINE CU IUBIRE SI LUMINA!!!!


Acasa printre stele

Stateam de vorba... eu si cu mine,
Si mi-am dat seama ca sunt zile
In care as vrea sa fiu Acasa, printre stele
Aproape de toate surorile mele!

As vrea sa pot pleca de aici acum
Ma doare sa vad ca totul prefaceti in scrum
Ma chinuie gandul ca nu stiti sa iubiti
Si sa apreciati tot ce primiti!

Si totusi raman aici, langa voi
Trecand peste-ale mele tainice nevoi
Cu Iubire va-ntorc ale voastre cuvinte
Caci pasii ma poarta spre Lumina-inainte!

Priviti cu incredere spre cerul albastru-infinit,
Acolo e Tatal cel Sfant si Iubit
Pasiti cu tandrete pe Frumosul Pamant
Caci ea este Mama din suflet si gand!

Chemati-i din suflet sa fie cu voi
Sa va ajute in griji si nevoi
Si orice ar fi mereu sa visati
Caci lumea de maine, voi o creati!

Din suflet va spun ca eu va iubesc
Asa cum iubesc pe Tatal Ceresc
Si vreau ca mereu in viata sa aveti
Tot ce e mai bun si mai de pret!

Iubirea mea-i Lumina Vie,
Si nu conteaza ce-o sa vie
Mereu va straluci printre cei Sfinti
Caci este darul meu de la Parinti!


Poezie este de la cea mai buna prietena a mea Anna-Gabriela