Cum intelegem viata si lumea in care traim

[DARA]

Scumpa mea, eu chiar ti-am raspuns sincer cum vad si simt eu viitorul, care chiar daca pare in "roz", eu asa cred ca va fi, plin de iubire pentru toata Creatia. Si da, ai dreptate, gandurile noastre si faptele noastre (ale tuturor) pozitive, contribuie la ceea ce ne dorim. Cum spunea si Doina Consuela, realitatea ne-o cream singuri. Apoi este inaltator sa fim buni, iubitori si bucurosi, dar pentru asta trebuie sa ramanem centrati la esenta noastra divina, chiar daca pe moment, in jur totul pare a se narui.
O zi minunata iti doresc!
DARA.

[Nicoli123]

Buna seara si La Multi Ani!

Deschid un nou topic in speranta ca cineva ma va putea ajuta sa inteleg mai bine ceea ce se intampla cu mine.

Incep istorisirea prin recunoasterea faptului ca mi-am pierdut credinta in Dumnezeu foarte devreme, in parte pentru ca familia din care provin nu e spirituala deloc si astfel nu am putut sa inteleg acest concept niciodata. Cu toate astea, nu am fost niciodata o persoana 'rea', adica am urmat legile morale ale Lui din proprie vointa si am refuzat sa ranesc pe cineva vreodata, in mod constient. Stiam si simteam ca am o constiinta (foarte puternica,) dar nu m-am gandit niciodata ca aceasta ar putea fi Dumnezeu.

M-am pierdut mult printre teoriile din cartile de filosofie si de psihologie, cartile informative despre diferite practici spirituale - fara sa le practic vreodata. Erau momente cand ma lasam batuta si imi spuneam ca lucrurile astea nu au nicio legatura cu realitatea. Asta spuneau si cei din jur si deci, era usor sa nu imi mai bat capul si sa imi pierd 'calea din nou'. Lungile perioade de ratacire alternau cu scurte perioade de cautare ale adevarului absolut si astfel, m-am ales cu o depresie ingrozitoare. Inca nu stiu exact pe ce fond, dar mereu imi rasuna in minte o fraza dintr-o carte citita "Mi-e dor, Jano, si nu stiu de ce mi-e dor..."

Nu cred ca are rost sa descriu toate chinurile depresiei aici, dar tocmai lupta cu depresia m-a adus pe alte cai. Sa spunem ca am inceput totul intuitiv (intuitia si dorinta de cunoastere nativa m-au ajutat enorm), stiam ca trebuie sa invat a ma accepta asa cum sunt, fara a-mi mai face rau singura. Nu stiam cum sa fac asta si accidental, am dat peste site-ul vostru. Imi era greu sa cred ca exista toate cele scrise pe site si cu toate astea am incercat meditatiile oferite (si va multumesc din suflet pentru ele). Cand apareau perioadele de 'ratacire', imi veneau in minte articole citite aici.

Incepusem sa vad progrese, mici, dar parca lumea parea sa fie mai suportabila. Asta pana acum cateva luni, cand am intrat intr-o stare ca cea descris aici, fara bea vreun ceai al cunoasterii s-a intamplat dupa ce mi-am canalizat toata puterea gandurilor mele bune asupra unei persoane foarte apropiate. E foarte greu de explicat fenomenul, dar intr-adevar, 'un taram necuprins al beatitudinii' sunt cele mai potrivite cuvinte. Beatitudinea nu era ceva vizibil (vedeam doar alb in fata ochilor), era o stare, eram plina de iubire. In momentul acela m-am simtit fix ca un copil care isi recunoaste greseala, facandu-mi iarasi reprosuri. Imi amintesc cum spuneam/gandeam/simteam (nu stiu ce exprimare ar fi cea mai potrivita in contextul de fata): 'cum ai putut sa indepartezi atat de mult de ACASA?' Dar in loc sa simt vinovatia acompaniata de durere, asa cum apareau de obicei dupa auto-reprosuri, am simtit iertare, ocrotire si nespus de multa iubire.

De atunci, perioadele de ratacire s-au diminuat din ce in ce mai mult si am inceput sa caut constient acel adevar pe care l-am simtit atunci. Mai mult, de fiecare data cand simt dorul acela inexplicabil, imi amintesc ca de fapt imi este dor de acasa si un fel de pace se ravarsa in mine, constienta fiind de faptul ca orice ar fi, sunt iubita, asa cum suntem cu totii de fapt, fara exceptie.

Intrebarea mea pentru voi este daca aceasta este trezirea despre care vorbiti si daca da, cum ii putem ajuta pe ceilalti?
Inchei prin a va multumi cu toata fiinta si puterea pentru toata munca depusa aici, menita sa ajute ratacitorii de soiul meu!

[harmony]

Draga Nicoli, sunt si eu noua aici si citesc cu o placere devoranta ceea ce au scris oameni atat de intelepti si Luminosi.
Incerc sa raspund cu ceea ce simt si traiesc eu, poate pe parcurs se alatura si ceilalti.

Ma bucur ca ai descoperit ca iti este dor de ACASA. Este dorul pe care cu totii il incercam cand si cand, dar mai ales in momentul in care suntem in deriva, sufleteasca sau lumeasca.

Dupa mine, este un semn clar ca te-ai trezit, caci trezirea incepe cu intrebari gen: cine sunt eu, de unde vin, ce e in jurul meu, ce e dincolo de material, cine le coordoneaza pe toate, de ce simt in sufletul meu durere sau bucurie, iar trupul spune altceva, etc.

Ca sa ii putem ajuta pe ceilalti, cum bine te gandesti, este necesar sa te ajuti in primul rand pe tine; sa iti definesti drumul pe care ai inceput sa mergi, care este scopul tau, ce doresti si cat doresti de la ceilalti, dar mai ales de la tine. In momentul in care nimic nu te va mai clinti din drumul tau, in momentul in care ai gasit ceea ce cautai, cand ai o liniste interioara si o pace nespusa, eu cred ca ai reusit sa intrevezi luminita de la capatul tunelului. Atunci, echilibrata, cu sufletul plin de lumina si senin, poti oferi celorlalti Iubire, Incredere, Liniste si alte daruri de care cu totii avem atata nevoie.

Dar mai intai trebuie sa le faci loc in inima ta, sa le oferi salas permanent acolo.

Iubirea este liantul Universului, ea pluteste in aer, in noi, langa noi si ea este cea care intinde mana catre celalalt, in suflet, spirit. Ea ne ajuta sa iertam, sa ne iertam, sa uitam si sa mergem mai departe. Ea este cea care se revarsa darnica si spornica peste tot, in valuri, si misca si muntii din loc. Totul incepe de la noi, prin munca noastra, prin dorinta noastra fierbinte de a ne schimba si de a rezona cu ceea ce am simtit in interiorul nostru. Caci tu asta ai facut, ai simtit Dumnezeul care se manifesta in tine, in tot.

Daca nu ar fi fost asa, ai fi ramas la o inalta constiinta morala, de trup, ti-ai fi facut datoria mai departe, cuminte, obedianta si... cam atat. Dar sufletul tau a inceput sa te trezeasca: ti-a dat semnale pe care acum le-ai auzit, fiind intr-un moment in viata ta in care elementele sunt pregatite sa transmita asta.

Draga mea, o micuta parere, din partea mea. Mergi pe acest drum, citeste, exerseaza, dar, atentie, selecteaza cu inima ceea ce citesti, ceea ce primesti. Doar ce accepta inima ta este valabil, in acest hatis de comercial, minciuna, dominatie, Lumina si Iubire. Exista de toate acum, la indemana si toate ti se ofera, ni se ofera. Care e oferta cea mai buna, adevarata? Cea care rezoneaza cu inima ta.

Inima, Sufletul tau vor recunoaste ce e bine pentru tine.

Cu drag, Harmony.