Dragii mei, asa cum am promis, am sa va povestesc pe scurt, desi vad ca astazi ma cam lungesc, ce am vrut sa spun cand m-am referit la pozele de la Prislop; am doua moduri de a vedea: fie ma uit la o poza la modul normal, adica vad o imagine pe o bacata de hartie, sau un peisaj in spatele ecranul, sau orice altceva de care sunt constienta ca sunt despartita intr-un fel sau altul, si un alt fel de "a intra" in poza, de a patrunde dincolo de hartie... simti, auzi, vezi, este ca si cum ai fi acolo.
La 25 de ani, in urma unui accident de masina, am intrat in coma si am avut o moarte clinica, totul a durat aproximativ 45-60 minute. Primele senzatii constiente au fost ca eram lipita de tavanul ambulantei, in coltul din stanga sus, in directia de mers a masinii. Auzeam si vedeam totul, cu o acuitate si o luciditate fantastica. Auzeam in acelasi timp, sirena masinii, auzeam ce vorbea soferul cu o asistenta in cabina din fata a ambulantei, desi erau izolati de noi, o auzeam pe o tanara care atunci avea 23 ani, care era impreuna cu mine in ambulanta si care striga de durere, (careia in noaptea aceea i s-au amputat ambele picioare de la genunchi in jos) il auzeam pe doctorul care era aplecat peste mine cum imi vorbea, ii auzeam si pe cei pe care-i depaseam cu masina, auzeam vantul, auzeam tot...
Interesant esta ca acesti decibeli, parca aveau fiecare canalul lui special creat de a intra in mintea mea, toate aceste informatii imi intrau in minte, separat, in acelasi timp, nu se suprapuneau, nu interferau, nu se deranjau in nici un fel, iar eu le prelucram spontan si cu mare usurinta, instantaneu. Doctorul care se ocupa de mine, incerca sa ma resusciteze si la un moment dat l-am auzit ca ma intreba cine sunt, cum ma cheama, probabil ca a fost un moment in care eram pe drumul de intors inapoi in trup, simteam ca un aspirator care ma trage, nu vroiam sa ma intorc si ii raspundeam la intrebari ca sa ma lase in pace, eram chiar putin iritata pe el, nu vroiam sa ma intorc, dar el nu ma auzea, mie mi se parea ca vorbesc clar cu el, dar el nu ma auzea.
In sfarsit, despre vaz, acelasi lucru, vedeam tot deodata, prelucram totul foarte clar si limpede, vedeam prin doctor, prin mine (el statea tot timpul aplecat peste mine) prin podeaua masinii, vedeam asfaltul, dunga alba cand depaseam alte masini, copacii, tot, tot... si totul deodata, in acelasi timp, informatiile erau clare, nu se suprapuneau, eram relaxata si-mi placea.
La intrebarea care mi s-a pus de multe ori, cum reuseai sa vezi "prin", nu gaseam modalitati sa ma fac inteleasa, dar cu ani in urma am citit o carte a lui Mircea Eliade, "Jurnalul doctorului...", sorry, nu mai stiu numele doctorului, dar citind, am facut deodata click, era descris in carte exact cum am vazut eu, el folosea termenul "peste", probabil mult mai corect ca mine. Asa este, vezi peste, nu pe deasupra peste, adica mai departe, dar de fapt toate imaginile in acelasi timp in fata ochilor. Cand spui "prin", te gandesti la un gol sau o sectiune; este poate ceva asemantor, ca atunci cand ne focalizam privirea, vorbim de exemplu, cu cineva, dar in acelasi timp vedem altceva in spatele lui, si vedem amandoua imaginile, oarecum suprapuse, si pesoana zice " te uitai prin mine", cam asa, este o copie palida, la ceea ce poti vedea de fapt deodata, nu doua ci o infinitate de imagini si le intelegi pe toate, ca si cum te-ai concentra doar pe una.
Asa si cu pozele, sunt sigura ca si voi ati avut experiente asemanatoare, sunt poze care sunt incarcate energetic si te trag in ele, ca sa zic asa. Pozele de le Prislop sunt astfel de poze.
Cristina
Cristina
Irina
ratacit
pentru a chema senzatia aceea de oricâteori voiam... si acum încerc sa mai descifrez 
