Omraam Aivanhov

Discuții pe teme de metafizică și ezoterism

Omraam Aivanhov

Mesajde DARA » Joi, Sep 13 2007 8:32 am

Imagine


DESPRE CARACTER SI TEMPERAMENT
OMRAAM

Despre orice fiinta vie, animal, insecta sau om se spune in general ca isi are caracterul propriu, sau pentru a utiliza un termen mai larg, caracteristici proprii. In limbajul curent, termenii de “temperament” sau “caracter” se utilizeaza nediferentiat si cu toate acestea in realitate ele desemneaza lucruri diferite.

Temperamentul este prin esenta legat de latura vitala; el este sinteza tuturor instinctelor, tendintelor si impulsurilor pe care omul are dificultati in a le corecta sau a le suprima, intrucat ele isi au radacinile in natura sa biologica si fiziologica. Deci, temperamentul este mai curand inrudit cu latura animalica a omului.

In ceea ce priveste caracterul, fara a ne disocia de temperament, el reprezinta latura inteligenta, constienta, voluntara. Caracterul este rezultatul muncii constiente a omului, prin care el a reusit sa modifice - sa adauge sau sa reduca - ceva in temperamentul sau, cu ajutorul inteligentei, a sensibilitatii sau a vointei sale. Caracterul este comportamentul unei fiinte constiente care stie exact ceea ce face si incotro se indreapta, in timp ce temperamentul reprezinta numai impulsiunile de origine biologica, tendintele inconstiente. Caracterul poate fi considerat o sinteza a tuturor particularitatilor temperamentului dominate si stapanite.

Fiecare om vine pe lume cu un anumit temperament, bine definit, care este aproape imposibil de modificat. Dar, cum caracterul este format din tendintele constiente ale omului, care gandeste, cantareste, care doreste sa se remarce in bine sau in rau, el isi poate crea un comportament, un mod de manifestare care adeseori vine in contradictie cu temperamentul sau. Acesta este caracterul. Privit astfel, caracterul este temperamentul nuantat, colorat, orientat si dirijat catre un scop, catre un ideal. El este asemenea unei obisnuinte create in mod constient si care ajunge, in final, o a doua natura. La nastere caracterul nu exista inca, el se formeaza cu timpul. La copii, acest lucru este evident: ei au temperament, dar nu au inca caracter.

Hipocrate a delimitat patru tipuri de temperamente: sanguin, bilios (sau coleric), nervos si limfatic. Dar mai exista si alte clasificari. In astrologia traditionala, intalnim sapte: solar, lunar, mercurian, venusian, martian, jupiterian si saturnian. Se mai pot face trei distinctii functie de: predominanta laturii biologice - omul instinctiv - , predominanta laturii afective - omul sentimental - si predominanta laturii sentimentale - omul intelectual.

Temperamentul defineste deci ceea ce omul este, dar mediul, familia, societatea, instruirea, si asa mai departe, exercita o influenta asupra lui, transformandu-l si formandu-i caracterul. Intrucat individul isi formeaza caracterul sub influenta mediului si a conditiilor in care traieste, se explica de ce el se poate imbunatati sau inrautati. Vointa personala si constienta intervine cu o pondere importanta in formarea caracterului si ea reprezinta ceea ce omul a hotarat sau a acceptat sa fie, dar si influenta celorlalti este foarte importanta.

Nu este nevoie sa va explic din nou ca, faptul ca ne nastem cu un anumit temperament, nu este lipsit de o buna motivatie. Stiti ca aceasta este consecinta vietilor anterioare, a incarnarilor precedente: in trecut, prin gandurile sale, prin dorintele sale, prin faptele sale, omul s-a legat de anumite forte care, in prezent, determina subconstientul sau, adica temperamentul; si aici el nu prea poate interveni. Este ca si in sistemul osos: nici aici el nu poate sa modifice nimic: nici sa-si mareasca craniul, nici sa-si lungeasca nasul, nici sa-si indrepte barbia. In mod similar, cu toate ca in natura totul se transforma sau se poate modifica prin atotputernicia gandului si a vointei, asupra elementelor inconstiente constituind temperamentul, modificarile posibile sunt atat de lente si de imperceptibile incat, la scara unei singure incarnari, se poate considera ca ele sunt inexistente. In schimb, caracterul poate fi modificat, ameliorat, format si tocmai acestea sunt sarcina si munca discipolului unei Invataturi Spirituale.

Sa luam exemplul unui om dinamic, furtunos, chiar violent: este atat de brusc si de categoric incat nu poate pronunta o fraza fara a-i rani pe ceilalti sau fara a le prejudicia interesele. Temperamentul sau impulsiv il impinge mereu la eruptii si explozii. Dar, intr-o buna zi, omul acesta realizeaza ca felul lui de a fi ii aduce prejudicii si cu vointa, ajunge dupa putina vreme sa-si imbunatateasca caracterul, sa-si toarne, cum se spune, putina apa in vin. In realitate, el a ramas capabil de a riposta prin injurii sau lovituri - si aceasta pana la sfarsitul existentei sale - dar, datorita vointei, a ajuns sa se poata stapani, sa gaseasca gestul, cuvantul, privirea care sa nu provoace stricaciuni. Acesta este caracterul.

Caracterul este deci o forma de comportament (fata de ceilalti si fata de sine) format in jurul temperamentului. Este o atitudine, un mod de a actiona care rezulta din unirea, din imbinarea diferitelor elemente, calitati sau defecte determinate. Munca discipolului trebuie deci sa se bazeze pe aceasta cunoastere a temperamentului si a caracterului pentru ca, chiar si atunci cand temperamentul nu il predispune, sa reuseasca totusi sa-si formeze un caracter care sa se manifeste prin bunatate, grandoare si generozitate. Bineninteles ca nu este un lucru usor, caci altfel toata lumea si-ar fi format deja un caracter divin, dar trebuie lucrat in acest sens.

Sa revenim la exemplul cu arborele. Unde se afla temperamentul sau? In radacini. Radacinile sunt cele care determina intreaga structura, calitatile si forta arborelui. In ceea ce priveste caracterul... este de la sine inteles ca un copac nu poate avea caracter si totusi fructele si florile sale au anumite calitati, proprietati particulare (sunt astringente, laxative, calmante, excitante, hranitoare etc.) despre care se poate spune ca ele constituie caracterul sau.

Ei bine, arborele nu si-ar putea produce manifestarile caracteristice, fructele si florile, daca nu ar avea radacini. In mod similar, nici omul n-ar putea avea un caracter daca n-ar avea mai intai temperament. Temperamentul constituie rezervorul din care el isi extrage elementele necesare caracterului. Este ca si intr-o uzina sau ca intr-un laborator: un anumit laborator produce un anumit produs; o anumita uzina este specializata in anumite produse de fabricatie. Produsele sunt bine determinate. La animale nu se poate vorbi despre caracter.

La pisici, caini sau soareci, caracterul este maniera lor proprie de a musca, de a zgaria, de a latra, de a manca, de a alerga. Deci, foarte putin. Animalele au doar temperament, caci asa cum v-am spus, caracterul este o particularitate pe care omul si-o formeaza in mod constient; in timp ce animalele nu pot face nimic pentru a se transforma, ele sunt ceea ce le-a facut natura. Deci, diferenta dintre animale si oameni este aceea ca animalele sunt limitate prin temperamentul lor, ele sunt condamnate a nu iesi din limitele impuse de natura, raman fidele instinctelor lor. Cand se sfasie intre ele, animalele sunt nevinovate, ele nu incalca legile naturii, caci actioneaza conform legilor naturii. In timp ce omul dispune de multe posibilitati si conditii favorabile pentru a se transforma in bine sau in rau, sau chiar pentru a incalca legile naturii si pentru a fi neascultator.

Am ajuns acum la o problema practica si anume: cum sa ne transformam. Evident, este un lucru dificil, caci materia fiintei noastre fizice si psihice este rezistenta si nu se lasa chiar atat de usor modelata. Cu toate acestea este posibil, si vom vedea cum anume.

Intalnim materia sub patru forme: solida, lichida, gazoasa si plasma, corespunzatoare celor patru elemente: pamant, apa, aer, foc. Fiecare dintre aceste elemente se caracterizeaza printr-o subtilitate si o mobilitate superioare precedentelor. Putem spune ca regasim aceste elemente chiar si in om: corpul fizic corespunde pamantului; corpul astral (inima) corespunde apei; mentalul (intelectul) corespunde aerului si corpul cauzal (spiritul) corespunde focului. In ce raporturi se afla aceste elemente? Pentru a le intelege vom citi o pagina din marea carte a naturii vii.

Cineva se intorcea intr-o zi dintr-o plimbare pe malul marii. L-am intrebat: ”Ei, si ce-ai vazut acolo? - Oh, nimic deosebit! - Cum, chiar n-ai vazut nimic? - Nu, nu era nimic special de vazut: marea era linistita, soarele stralucea, atata tot. - Da, dar era acolo ceva esential, ceva pe care daca l-ai fi observat si l-ai fi inteles, ar fi putut sa-ti schimbe intreaga viata, intreaga fiinta”.

Bineinteles ca s-a uitat la mine cu mirare. L-am intrebat: ”Stancile, le-ai vazut? - Da. - Si ai observat ce forme prelucrate au? - Da. - Ei bine, cine a facut asta? - Apa, bineinteles, aruncandu-se asupra lor. - Si ce a determinat apa sa faca aceasta? - Aerul. - Si cine a pus in miscare aerul? - Probabil ca soarele. - Ah, slava Domnului!” Dar, ma privea tot fara sa inteleaga si atunci i-am explicat.

Soarele pune in miscare aerul, aerul actioneaza asupra apei, si apa asupra pamantului. Sa traducem: spiritul lucreaza asupra intelectului, intelectul lucreaza asupra inimii si inima lucreaza asupra corpului fizic. De aceea este necesar sa invatati sa lucrati cu spiritul vostru, caci el va ilumineaza intelectul, acesta la randul lui va va lumina inima iar inima va va purifica corpul fizic. Deci, puteti sa va transformati daca intelegeti interactiunea celor patru elemente: caracterul se va transforma mai intai si poate ca intr-o buna zi, chiar si temperamentul va putea fi putin modificat. Exista si posibilitatea de a ne transforma total, dar cu conditia de a incepe cu inceputul: cu spiritul. Introduceti in spiritul vostru o fiinta sublima, un ideal inalt, si concentrati-va zilnic asupra lui: el va introduce in voi vibratii noi care se vor propaga incetul cu incetul pana in adancul fiintei voastre. Bineinteles ca este o munca de lunga durata ale carei rezultate nu le veti remarca imediat, dar aceasta nu trebuie sa va opreasca din drum. Uitati-va cata vreme i-a trebuit marii ca sa fasoneze stancile! Asa incat, aveti incredere si curaj, caci intr-o zi veti sfarsi si voi prin a va fasona “stanca voastra “ adica corpul fizic.

:yahoo
http://www.infoterapii.ro
DARA
 
Mesaje: 89
Membru din: Lun, Noi 06 2006 8:47 pm

Mesajde amadora » Joi, Mai 08 2008 8:47 am

:angel8 "De la izvorul unui rau din munti, apa tasneste pura si cristalina. Pe masura ce coboara, ea primeste murdariile regiunilor pe care le strabate, iar cand ajunge la mare este saturata de impuritati. Dar curand, incalzita de razele soarelui, ea se transforma in vapori si reia calea cerului, pana in ziua in care va cobori din nou sub forma de ploaie sau zapada. Aceasta calatorie a apei poate avea o interpretare simbolica. Destinul uman este asemanator cu aceste calatorii pe care le face apa intre cer si pamant. Intocmai ca picaturile de apa, sufletele coboara pe pamant, fiecare intr'un loc bine determinat; de aici ele au un intreg drum de parcurs, pana in clipa in care obosite, solicitate de de toate lucrarile vietii, se intorc de acolo de unde au venit... ca sa coboare din nou intr'o buna zi, intr'un alt loc."


[...]"Adevarata misiune a unui spiritualist este aceea de a lucra pentru a face Cerul sa coboare pe Pamant, in materie. Adica, mai intai in corpul sau fizic, astfel ca sa o faca sa straluceasca prin intermediul sau. In meditatiile, in rugaciunile lor, toti aceia care doresc cu adevarat binele omenirii trebuie sa ceara ca lumina, spiritul, puterea divina sa coboare asupra lor, ca toate celulele lor sa fie impregnate de acestea... Dupa ce au lucrat astfel ani in sir, vor simti intr'o buna zi ca cerul se afla in ei, ca iubirea este in ei si atunci le va fi mult mai usor sa ajute fiintele, sa le mobilizeze spre bine, sa le aduca pacea si bucuria..."

"Cerul se gaseste acolo, larg deschis, gata sa isi reverse binecuvantarile, dar pentru a le primi, trebuie sa pregatim ceva in noi insine, prin iubirea noastra, prin dezinteresul nostru, rabdarea noastra, prin credinta noastra..."



------ din "Ganduri pentru fiecare zi" de Omraam M. Aivanhov
amadora
 
Mesaje: 29
Membru din: Sâm, Mar 15 2008 10:29 am

Omraam Mikhael Aivanhov - De la Om la Dumnezeu

Mesajde amadora » Joi, Sep 25 2008 8:35 am

Familia cosmică şi misterul Sfintei Treimi

"Nu există nimic în lumea vizibilă care să nu fie o reflectare, o reprezentare a lumii invizibile. Să luăm exemplul familiei, schematic: tatăl, mama, fiul, fiica: e o realitate pe pământ. Ei bine, trebuie să înţelegem că la un nivel mai elevat familia există de asemenea, sub formă de principii cosmice care lucrează în univers.

Şi aceste principii cosmice sunt reprezentate prin numele sacru al lui Dumnezeu, Iod, He, Vav, He pe care tradiţia kabalistică îl numeşte de asemenea Tetragrama (de la grecescul "tetra": patru, şi "gramma": literă). Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu corespund celor patru principii care acţionează în univers şi care acţionează de asemenea în om, pentru că omul a fost creat după imaginea universului.

Iod , e principiul masculin creator, forţa primordială, care e la originea tuturor mişcărilor: spiritul, Tatăl.

He reprezintă principiul feminin care absoarbe, conservă, protejează şi permite principiului creator să lucreze în ea: sufletul, Mama.

Vav reprezintă Fiul care se naşte din unirea Tatălui şi a Mamei. El e primul copil a acestei uniri şi se manifestă de asemenea ca principiu activ, dar la un alt nivel. Fiul e intelectul, care merge după linia lui Iod, şi de altfel grafic, Vav este o prelungire a lui Iod.

Al doilea He reprezintă Fiica. Fiica e repetiţia Mamei, e inima. Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu reprezintă deci Tatăl: spiritul, Mama: sufletul, Fiul: intelectul, şi Fiica: inima.

În Arborele Vieţii, aceste patru principii corespund primelor sefire: Kether este Tatăl, Hohmah este Fiul, Binah este Fiica. "Şi Mama?" veţi întreba voi. Mama corespunde sefirei Daath (a se vedea cap II). Ea este Mama Divină pe care kabaliştii au menţionat-o sub numele de Shekinah. Shekinah este soţia lui Dumnezeu... Da, Dumnezeu are o soţie, să mă ierte creştinii şi să nu fie ofensaţi! Şi eu sunt creştin, dar acesta nu e un motiv pentru a nu reflecta şi a nu încerca să înţeleg realitatea lucrurilor.

Intenţia mea - şi cea a kabaliştilor - nu este de a da o soţie lui Dumnezeu în sensul în care pe pământ un bărbat se căsătoreşte cu o femeie. Dar în măsura în care familia este o realitate jos, ea este de asemenea o realitate şi sus; numai că această realitate se manifestă diferit: e vorba de o analogie şi nu de o identitate. În Tabla de Smarald, Hermes Trismegistul spune: "Tot ceea ce e jos este "ca şi" ceea ce este sus, şi tot ceea ce este sus este "ca şi" ceea ce este jos." E vorba de o analogie, de o asemănare.

Creştinii repetă: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, fără să se mire că, în această Trinitate, nici un principiu feminin nu e menţionat. Totuşi, nu putem să nu ne punem această problemă. Când auzim enumerarea: Tată, Fiu... care sunt termeni care evocă familia, cum să nu fim surprinşi când al treilea membru al acestei familii este Spiritul Sfânt? Şi ce e o familie în care lipseşte mama? În această familie ea e absentă: a fost ea înlocuită de Sfântul Spirit, şi de ce? Ar trebui să-i întrebăm pe Părinţii Bisericii de ce au judecat că e bine să facă din Dumnezeu un celibatar îndârjit! Cele trei entităţi ale acestei Trinităţi: Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit sunt masculine şi e anormal să nu fie nici un loc pentru principiul feminin. Pentru că, înţelegeţi-mă bine, e vorba de principii. Da, din cauză că au eliminat atât de mult Mama Divină ca principiu cosmic, teologii creştini au dat apoi un astfel de loc Mariei, deşi ar trebui poate văzut în Fecioarele negre care se găsesc în anumite biserici, o urmă a acestei Mame cosmice.

Ei i-au dat un prea mare loc, atribuindu-i virtuţi şi puteri pe care o femeie nu le-ar putea avea. A fost declarată "Imaculata Concepţie", adică "concepută fără păcat", deci ferită de păcatul original, şi chiar că l-a "conceput pe Iisus prin intermediul Sfântului Duh". Eu nu sunt contra; dacă acestea fac bine unora, să aibă o asemenea imagine despre mama lui Iisus, să continue! Numai că sunt obligat să constat că acestea contrazic toate legile naturii stabilite de Inteligenţa cosmică. Oricare ar fi grandoarea, elevarea şi caracterul unui om, din punct de vedere fizic, el nu poate fi conceput de Spiritul Sfânt.

Cum se poate confunda Maria cu Mama Divină? O stimez pe Maria, o apreciez, nu vreau să o micşorez, dar oricât de sfântă ar fi, nu putem face din ea Mama Divină! Creştinii nu au înţeles nimic din imensitatea acestui principiu cosmic, care e partea feminină a principiului creator. Fiinţa pe care o numim Dumnezeu şi pe care creştinismul o prezintă ca o putere masculină este în realitate masculin şi feminin. Pentru a putea fi vorba de creaţie, manifestare, trebuie să fi avut loc o polarizare, adică prezenţa unui principiu masculin şi a unui principiu feminin. Pentru a se manifesta, Dumnezeu trebuie să fie deodată masculin şi feminin. Aceste lucruri se învaţă de asemenea în Iniţierile orfice: Dumnezeu este mascul şi femelă. De ce Părinţii Bisericii au suprimat-o pe Mama Divină? Erau atât de puritani încât ideea unei soţii a lui Dumnezeu îi ofensa?

Adevăratul motiv este fără îndoială faptul că l-au identificat absolut pe Iisus cu Crist, pe punctul de a pretinde că El e chiar fiul unic a lui Dumnezeu, coborât pentru a se încarna pe pământ, şi trebuia evident să i se dea o mamă care să nu aibă aproape nimic omenesc. Ei au identificat Maria cu Mama Divină, cum l-au identificat pe Iisus cu Crist. Dar este acesta adevărul? Maria a fost o femeie, ea nu e Mama Divină care a format toate lumile. Maria nu este Mama lui Dumnezeu, ea a fost mama lui Iisus, şi Iisus nu este un principiu cosmic, Iisus a fost un om, unul dintre cei mai mari printre fiii lui Dumnezeu care au coborât pe pământ, dar era un om, şi Crist este principiul cosmic care a venit să locuiască în el. De ce să confundăm totul? Şi Maria era, bineînţeles, o femeie excepţională, pentru că Cerul a ales-o pentru a fi mama unei anumite fiinţe, dar nu putem să-i dăm locul Mamei Divine.

Cele patru litere ale numelui lui Dumnezeu Iod He Vav He reprezintă deci cele patru principii care sunt la baza creaţiei: Tatăl Ceresc şi Mama Divină care se prelungesc în Fiu şi Fiică. În Arborele sefirotic aceştia sunt: Kether: Tatăl, Daath: Mama, Hohmah: Fiul, Cuvântul, şi Binah: Fiica, Natura.

Veţi spune: "Dar atunci, trebuie să respingem Trinitatea Tată - Fiu - Sfântul Duh?" Nu, dar trebuie să înţelegeţi cui corespund aceste trei principii. Creştinismul defineşte Sfânta Treime ca misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane. Nu, Sfânta Treime nu e un mister, sau mai degrabă nu e un mister decât în măsura în care oamenii nu au ştiut să se servească de legea analogiei. Pentru a înţelege, trebuie să facem apel la soare. Soarele este această formidabilă putere creatoare de viaţă care se manifestă prin lumină şi prin căldură. Cel care este capabil să aprofundeze aceste manifestări va descoperi relaţiile care există între viaţa, lumina şi căldura soarelui şi Sfânta Treime: Tată - Fiu - Sfânt Duh.

La toate nivelele creaţiei, de la planul fizic la planul divin, regăsim aceste trei principii: viaţa, lumina, căldura. În planul spiritual, viaţa se manifestă ca înţelepciune (lumină) şi ca dragoste (căldură), şi acestea sunt cele trei principii: viaţă, înţelepciune şi dragoste pe care le regăsim în Sfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, care sunt nedespărţite unele de altele cum sunt nedespărţite viaţa, lumina şi căldura soarelui. Vedeţi, misterul unui singur Dumnezeu în trei persoane nu e atât de dificil de elucidat. Ceea ce rămâne misterios e numai imensitatea, splendoarea acestei esenţe primordiale de unde au izvorât toate existenţele, asupra ei nu vom reuşi niciodată să medităm suficient.

În Arborele sefirotic, Sfânta Treime este deci reprezentată de cele trei sefire Kether, Hohmah şi Binah. Când pronunţăm cuvântul "Dumnezeu", trebuie să ştim că în realitate atingem primele trei sefire. "Dar atunci, veţi spune, care sunt legăturile lor cu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh? Le putem pune în corespondenţă?" Da, dar cu condiţia de a şti să mânuim corespondenţele inteligent, cu delicateţe.

Kether, coroana, reprezintă Tatăl, Izvorul vieţii; aceasta e clar, această corespondenţă nu reprezintă nici o dificultate.

Hohmah, Înţelepciunea, cea de-a doua sefiră, născută din Tatăl, poate fi considerată ca Fiul, Cuvântul rostit de Tată, lumina pe care El a proiectat-o din Sine Însuşi pentru a crea.

Binah, cea de-a treia sefiră, corespunde Sfântului Duh care e deci considerat ca o putere feminină. Mulţi se vor indigna: "Cum? Sfântul Duh e o femeie?" Eu n-am vorbit de o femeie ci de o putere feminină, de un principiu feminin. Şi apoi, de ce să fiţi şocaţi? Aţi fost şocaţi când aţi văzut reprezentat Sfântul Duh sub forma unei porumbiţe? Ori, ce este o porumbiţă altceva decât o pasăre de genul feminin. Şi Sfântul Duh, pe care Noul Testament îl numeşte Paraclet, adică în greacă, cel ce ajută, protejează, care consolează, e o expresie a dragostei, a căldurii. Deci, trebuie să mergem mai departe în înţelegerea sa!

Acum, cum v-am mai explicat (a se vedea tomul 10 din Opere Complete, cap IV: "Cum să regăsim Sfânta Treime în soare" şi cap XV: "Soarele este după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu") aceste corespondenţe nu au nimic absolut şi putem de asemenea considera că Fiul reprezintă dragostea, pentru că El e cel ce se oferă etern să se sacrifice pentru salvarea lumii; şi că Sfântul Duh poate reprezenta înţelepciunea, pentru că el a coborât peste apostoli sub forma limbilor de foc şi le-a dat facultatea de a profeţi şi de a vorbi în limbi. Şi tot de acest Sfânt Duh vorbea Iisus când spunea discipolilor săi, în momentul despărţirii: "Am multe să vă mai spun, dar nu puteţi să le duceţi acum. Când Mângâietorul va fi venit, Spiritul adevărului, vă va conduce în adevăr." Singurul punct sigur este că Kether reprezintă Tatăl, viaţa, cu cele două manifestări: căldura şi lumina, care se pot transforma una în alta, cum este de asemenea şi în planul fizic.

Dacă veţi accepta să duceţi mai departe efortul vostru şi să veniţi cu mine încă mai departe în înţelegerea acestor lucruri, voi adăuga: după tradiţia kabbalei, Hohmah, Înţelepciunea, este un principiu feminin, interpretat ca soţia lui Dumnezeu, Shekinah, şi ea reprezintă deci Mama. "Atunci, veţi spune, unde e Fiul acum?" Fiul e unit cu Mama, ei sunt inseparabili unul de altul. Cum să vorbim de o mamă fără să ne gândim la fiul său, şi cum să vorbim de un fiu fără să ne gândim la mama sa? Găsim o reprezentare a acestei idei în tablourile Fecioarei cu Pruncul. Câţi pictori au reprezentat-o pe Maria ţinându-l pe Iisus în braţele sale sau pe genunchi! Copilul este în centru, şi după maniera în care priviţi tabloul, puteţi să nu-l vedeţi decât pe el sau să sesizaţi ansamblul: copilul şi mama. Dar chiar dacă nu priviţi decât copilul, mama sa e acolo.

Când adoptăm aceste corespondenţe: Kether Tatăl, Hohmah Mama şi Fiul, o găsim pe Fiică în Binah, şi toată familia e reconstituită. Veţi spune că nu mai înţelegeţi nimic... Din contră, nimic nu e mai clar nici mai precis, şi aceasta e Kabbala vie. Numai că, nu putem pătrunde în acest domeniu decât cu o gândire liberă, degajată. Numai cu această condiţie vom găsi tot timpul noi bogăţii de descoperit sau de aprofundat.

Este foarte important să înţelegem sensul Trinităţii, acela pe care Kabbala îl explică în faţa ochilor noştri. Dar şi mai important este de a învăţa să comunicăm zilnic cu această Trinitate prin intermediul luminii şi căldurii soarelui. E o lege care nu voi înceta niciodată să o repet, pentru că ea este o lege de bază a vieţii spirituale: tot ceea ce există jos în lumea noastră fizică este imaginea a ce există sus în lumea divină. Sfânta Treime nu este nici în lumina, nici în căldura, nici în viaţa soarelui, ea este deasupra acestora; dar prin intermediul acestei lumini, acestei călduri, şi acestei vieţi, noi vom putea să ne apropiem de Ea, să intrăm în comuniune cu Ea şi să o facem să ne penetreze pentru a putea primi toate binecuvântările Ei."

Cu drag pentru voi toti! :love36


Sursa: http://shamballa.ro/
amadora
 
Mesaje: 29
Membru din: Sâm, Mar 15 2008 10:29 am

Mesajde DARA » Dum, Mar 06 2011 9:09 pm

PUTEREA GÂNDULUI

Toată lumea gândeşte, dar cum o face?... Dacă se mută bălegarul dintr-o grămadă, se simte un miros neplăcut. Ei bine, la fel se întâmplă, în cele mai multe cazuri, când oamenii gândesc: ei mută bălegarul şi acest lucru infectează atmosfera! Toţi gândesc, nu există nici un om care să nu gândească, dar gândurile oamenilor plutesc ca frunzele în vânt. Mulţi gândesc cum să înşele, să fure, să omoare. Zi şi noapte oamenii se servesc de gândirea lor dar, cum ei nu ştiu să se servească de ea, aceasta nu prea le foloseşte; şi, nu numai atât, dar ea îi conduce spre derută şi distrugere. Să gândeşti cu adevărat înseamnă să ştii mai întâi la ce să te gândeşti şi cum să gândeşti.

Gândirea este o forţă, o putere, un instrument pe care Domnul l-a dat omului pentru ca acesta să poată deveni creator asemenea Lui, adică un creator de frumuseţe, de perfecţiune. În realitate, prin gândirea sa, omul poate să atingă tot felul de materiale, de chintesenţe, de creaturi, fie din lumea divină, fie din lumea infernului, iar acela care nu ştie că gândirea este creatoare va avea, deseori, preocupări negative şi neplăcute şi astfel se va distruge pe sine însuşi.

De aceea, singurul lucru important este să fii conştient şi să ştii dacă ceea ce faci cu gândirea este cu adevărat folositor pentru propria persoană şi pentru lumea întreagă sau, dimpotrivă, vătămător. Astfel, va trebui să vă îngrijiţi, fără să vă tulburaţi, ca gândurile şi dorinţele voastre să se împlinească. E sigur, mai devreme sau mai târziu ele se vor realiza; şi dacă ele sunt rele, în ziua în care se vor împlini, veţi deveni victima lor. Din nefericire, natura omenească nu este încă foarte evoluată, iar primele dorinţe omeneşti - atunci când apar mijloace şi posibilităţi - sunt în folos şi sens personal, pentru achiziţii egoiste. Iată care este pericolul. Din acest motiv, în trecut, Iniţiaţii preferau să păstreze tăcere asupra acestei probleme a puterii gândului; ei nu revelau aceste lucruri decât discipolilor a căror puritate şi stăpânire de sine o cunoşteau. Dar, fie că li se relevă sau nu aceste lucruri, oamenii folosesc inconştient această putere a gândului. Fie că ştiu sau nu, ei gândesc, doresc, râvnesc, îşi imaginează. Deci, dacă nu li se explică nimic, acest lucru nu va constitui o protecţie, nici pentru ei nici pentru alţii; de aceea este de preferat să-i instruiţi, dar avertizându-i că se află în posesia unor mijloace care pot fi extrem de puternice.

Deci, fiecare trebuie să ştie că dispune de anumite puteri, pe care natura i le-a conferit şi, datorită acestor puteri el va fi artizanul destinului său. I se va spune: "Faceţi ce vreţi, dar atenţie, veţi suporta consecinţele. Dacă doriţi bani, succese, mărire, să ştiţi de la început că nu le veţi putea păstra mult timp şi de asemenea, ele vă vor face dependenţi de toate fiinţele care le au". Iisus spunea: "Vine stăpânitorul acestei lumi şi el n-are nimic în Mine". Aceasta înseamnă că stăpânitorul acestei lumi (în realitate, diavolul) posedă bogăţii ce le distribuie acelora care i se înclină. Iisus nu avea nimc din el, El nu-i datora nimic, deoarece era liber. Acest pasaj al Evangheliilor este foarte profund. Dacă vă concentraţi numai asupra achiziţiilor materiale intraţi în relaţie cu stăpânitorul acestei lumi, pentru că el dispune de toate acestea şi le distribuie. Deci, direct sau indirect, îi cereţi lui, şi cu el aveţi de-a face. Este posibil să le primiţi, dar în schimb va trebui să-i daţi libertatea şi voinţa voastră... Deci, atenţie!

De asemenea, ceea ce ar trebui să ştiţi este faptul că gândurile şi sentimentele atât de murdare cu care oamenii îşi petrec timpul, împrăştiindu-le în jurul lor, fac din atmosfera psihică a pământului o adevărată mlaştină. Ce este o mlaştină? Un loc pe care nici o apă curgătoare nu vine să-l purifice, unde mişună gângănii de tot felul: ele îşi iau hrana şi îşi aruncă excrementele în aceeaşi apă, unele absorbind murdăria altora. Iată din ce este constituită omenirea: din viermi, din mormoloci, din broscuţe aflate într-o mlaştină, pe cale să-şi arunce murdăriile, înghiţindu-le pe cele ale vecinului: şi astfel apar boala, ura, senzualitatea, necinstea, gelozia, lăcomia... Oamenii nu văd, dar, dacă ar fi clarvăzători, ar vedea forme oribile, negre, vâscoase ce ies dintr-o masă de creaturi, mergând mai târziu să se acumuleze în straturile atmosferice. Se poate face această experienţă, atunci când te apropii de oraşe, după un concediu la munte. Când eşti obişnuit cu puritatea munţilor, acolo unde trăiesc entităţi foarte luminoase, nu se poate să nu simţi coborând toţi norii care plutesc deasupra oraşului. Chiar şi atunci când atmosfera este clară se văd, se simt aceşti nori: ceva întunecos şi dens care acoperă oraşul.

Din ce în ce mai mult ne plângem de poluare: oamenii de ştiinţă sunt alertaţi, descoperă că totul este poluat: pământul, apa, aerul, iar plantele, peştii, animalele sunt pe cale de dispariţie. Ei nu mai ştiu cum să îndrepte toate acestea. De altfel, chiar dacă ar găsi mijlocul, acesta nu ar ajunge decât să amelioreze situaţia exterioară, ceea ce este insuficient. Deoarece, în lumea spiritelor se propagă, la fel, miasme care sunt pe cale să omoare omenirea, iar dacă oamenii ar fi cu adevărat sensibili, ei ar simţi că atmosfera lumii psihice este mai greu de respirat decât cea a lumii fizice. Ne plângem de gazul de eşapament al maşinilor. Dar, oamenii nu fac nimic altceva decât să otrăvească atmosfera spirituală cu gaze toxice: prin gândurile lor necurate, prin sentimentele lor de ură, de gelozie, de furie, de senzualitate. Tot ceea ce mucegăieşte şi putrezeşte în om, ca gânduri şi sentimente necurate, produce degajări de gaze urât mirositoare şi asfixiante.

Mereu acuzăm maşinile, dar oare ce înseamnă maşinile, pe lângă cele cinci miliarde de fiinţe neştiutoare, care nu au învăţat niciodată să-şi stăpânească viaţa interioară?

Dacă acum există atâţia bolnavi, acest fapt nu se datorează numai poluării aerului, apei şi hranei, nu. Dacă atmosfera psihică nu ar fi atât de poluată, fiinţa omenească ar ajunge să neutralizeze toate otrăvurile exterioare. Răul vine, mai întâi, din interior. Când fiinţa trăieşte în armonie, forţele pe care le are în interior reacţionează şi resping impurităţile, chiar şi în planul fizic, iar organismul ajunge astfel să se apere.

Deci, punctul slab se găseşte mai întâi în interior şi puţin câte puţin această slăbiciune sfârşeşte prin a se manifesta, de asemenea, în exterior. Luaţi exemplul cuiva care are o credinţă extraordinară şi un sânge foarte curat: el poate să trăiască printre leproşi, tuberculoşi, ciumaţi şi nu va fi contaminat. în timp ce alţii, chiar dacă fug să scape, sunt atinşi de microbi! Da, pentru că în interior ei au ceva ce mucegăieşte şi acest mucegai este o hrană pentru microbi. Eu v-am explicat, deja, că puritatea sângelui, a gândului suprimă toate condiţiile favorabile pentru nedoriţi, chiar şi în plan fizic. În timp ce, dacă răul a pătruns deja în gânduri, sentimente, în inimă, în dorinţe, atunci aici găsim o poartă deschisă, iar bolile se pot strecura mai uşor în plan fizic, făcând ravagii! Ştiinţa nu a înţeles încă acest lucru, ea a rămas la acest subiect cu mult în urmă. Asupra tuturor celorlalte puncte ea a avansat foarte mult, trimite maşini şi oameni pe alte planete, dar în explorarea lumii interioare ea se află în urmă. De aceea, nu mai există oameni sănătoşi pe pământ. În interior, trebuie să introducem puritatea: în gânduri, în sentimente, în dorinţe, în priviri, în cuvinte, în gesturi. Toate emanaţiile trebuie să fie schimbate, îmbunătăţite.

Cum să nu ne dăm seama că poluarea nu există numai în plan fizic? Există oameni care, fără să vă atingă, vă pot îmbolnăvi numai prin emanaţiile lor. Dacă ar exista laboratoare cu aparate atât de perfecţionate, s-ar putea verifica cum anumite emanaţii fluidice ale oamenilor sunt capabile să asfixieze mici animale. Şi, s-ar putea face şi constatarea inversă: emanaţiile unei fiinţe spirituale sunt binefăcătoare pentru toate creaturile, chiar pentru pietre, pentru plante, pentru animale! Prezenţa ei dezinteresată, plină de iubire, va acţiona favorabil asupra celor ce-o înconjoară, pe când numai simpla prezenţă a unui criminal i-ar influenţa negativ. Chiar şi spiritele care au părăsit pământul vin aproape de ea, pentru a se hrăni cu emanaţiile ei. Atmosfera pământului nu a devenit complet irespirabilă datorită unor astfel de fiinţe, care nu se gândesc decât cum să răspândească în jurul lor pacea şi lumina.

Cum să-i înveţi pe oameni să-şi stăpânească gândurile, dorinţele, pentru a nu mai polua atmosfera şi regiunile eterice? Ei nu sunt suficient de vigilenţi, nici măcar pentru a evita poluarea planului fizic, dar, mai ales pe cea a planului psihic, pe care nici nu îl văd; ei continuă să emită gânduri urâte, sentimente urâte, care vor pătrunde în toate persoanele întâlnite. Poate, conştiinţa acestor persoane nu este aşa de trează, ca să realizeze natura elementelor care pătrund în ele, care le otrăvesc şi le distrug dar, chiar dacă ele nu îşi dau seama, aceste elemente acţionează deja; cei care le-au trimis vor fi pedepsiţi. Da, pentru că totul se înregistrează: câte locuri au fost poluate, câte fiinţe au fost murdărite, toate aceste lucruri se notează...

Natura este un organism viu din care noi facem parte, fiecare fiinţă omenească fiind o celulă situată undeva, într-o parte a imensului organism cosmic ce o suportă, o hrăneşte, o întăreşte. Dacă se conduce ca o fiinţă răufăcătoare care otrăveşte atmosfera, ea devine un fel de tumoare în acest organism. Şi, cum natura nu poate suporta un individ care fără încetare creează focare de infecţie, ea face curăţenie, iar individul este expulzat. Orice aţi crede, natura ştie să se apere! Trebuie deci să gândim, să trăim în armonie în acest corp universal în care suntem "găzduiţi şi hrăniţi".

A trăi în armonie cu natura, înseamnă să ne luăm precauţii pentru a produce mai puţină murdărie, mai puţine resturi şi să emitem gânduri pure, luminoase, binefăcătoare. Cum lucrurile nu rămân niciodată în acelaşi loc, ci se propagă, aceste unde purificatoare constituie o binecuvântare pentru omenire, dar unde se găsesc fiinţe luminoase care vor să îndeplinească bine această muncă? Nu există multe; fiecare este preocupat cu propriile interese şi încearcă să reuşească cu orice preţ, cu lovituri de pumn, de unghii, de dinţi şi de picioare. Peste tot se întrebuinţează aceste arme pentru a deschide o cale. Dar cât de costisitoare este această atitudine pentru umanitate!...


Sursa: http://www.scribd.com

Va imbratisez cu iubire infinita! :curcubeu: :soare:
DARA
DARA
 
Mesaje: 89
Membru din: Lun, Noi 06 2006 8:47 pm


Înapoi la Metafizică și ezoterism

Cine este conectat

Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

cron